PSD și AUR vehiculează suspendarea președintelui Iohannis, UDMR se opune

Publicat: 20 oct. 2021, 13:56, de Cezar Amariei, în ESENȚIAL , ? cititori
PSD și AUR vehiculează suspendarea președintelui Iohannis, UDMR se opune
klaus iohannis

În contextul în care social- democrații și reprezentanții AUR susțin că ar trebui demarate proceduri de suspendare a președintelui Klaus Iohannis, UDMR a anunțat public faptul că nu sprijină un astfel de demers.

Eu nu susţin nicio suspendare. Au fost două suspendări post-decembriste – la una am participat – cu consecinţele de rigoare. La a doua suspendare nu am participat pentru că totuşi, până la urmă, e bine să înveţi din propriile tale greşeli. Acum, să mergem la o suspendare ar fi total nepotrivit, total contraproductiv în România în 2021 – 2022. Nu, categoric nu„, a declarat Kelemen Hunor într-o conferință de presă susținută la Parlament.

Întrebat dacă crede că preşedintele Klaus Iohannis ar putea fi un mediator mai implicat, el a arătat că nu poate da sfaturi preşedintelui.

Asta depinde de preşedinte ce alege. Eu nu pot să dau sfaturi preşedintelui. Totuşi, el are în spate 6 milioane şi ceva de voturi, el decide cât de activ şi cum, în ce modalitate trebuie să fie activ„, a spus liderul UDMR.

Părerea mea că trebuie suspendat preşedintele. Nu ne-ar trebui, totuşi, un Guvern?”, a spus marți seară Marcel Ciolacu, la Prima TV.