Putin ne amenință rău de tot: e pregătit chiar acum de-un război cu Europa!
Putin a ieșit din nou la microfon și a anunțat că Rusia e „pregătită chiar acum” de război cu Europa, plângându-se în același timp că europenii n-au „agendă de pace”, ci vor război, și că blochează negocierile purtate cu americanii pe tema Ucrainei.
- Putin, mareșalul de talk-show
- „Suntem pregătiți chiar acum” – replica clasică a celui care nu-și permite pauză
- De ce Europa e decor în show-ul pentru Trump
- Andorra, testul de realitate pentru „războiul cu Europa”
- Războiul adevărat pe care îl pierde Kremlinul: cel cu realitatea
- Ce ar trebui să ne sperie, de fapt
- Amenințări mari, stat cu picioare de lut
Declarația a fost făcută fix înaintea întâlnirii cu trimișii lui Donald Trump, în timp ce Moscova anunță cucerirea unor noi localități în Donbas și amenință că va lovi mai dur porturile ucrainene, pentru a „izola Ucraina de mare”, adică să ajungă până la Odesa și Gurile Dunării.
Golănașul de gang ne arată maieul cu mușchi
Să fim sinceri, Putin de azi e rezultatul unor capricii greu de înțeles ale zevzecului Donald Trump. Consistența reală a acestui personaj balansează decisiv spre comicul absolut. Atitudinea lui în aceste ”negocieri de pace” este identică aceleia a magistraților din România când vine vorba despre pensioarele lor amărâte.
E ca ăla din curtea școlii, care zbiară la tine și te înjură de mamă în speranța că scapă nebătut măr. Amenințările lui au o singură bază: atitudinea de agent KGB a președintelui american. Da, poate și niște chestii nucleare, ce i-o mai fi rămas funcțional.
Putin, mareșalul de talk-show
De fiecare dată când merge prost pe front, Putin iese la cameră și anunță că, de fapt, abia acum începe adevăratul război. Dacă îl asculți doar pe el, ai impresia că Rusia nici nu s-a apucat serios de treabă, că tot ce am văzut din 2022 încoace a fost o „operațiune chirurgicală”, în care ei abia au deschis trusa de bisturiu.
Acum, noul refren e simplu:
– Europa vrea război? Nicio problemă, suntem pregătiți chiar acum.
Sună tare la televizor. Pe hartă, însă, omul care se declară gata de război cu Europa se chinuie de trei ani să împingă linia frontului cu câțiva kilometri, cu pierderi uriașe de oameni, tehnică și prestigiu. „A doua armată a lumii” a ajuns o glumă amară: a doua armată… în Ucraina.
De aici vine senzația de farsă răsuflată:
Ai un lider care vorbește ca Napoleon cu globul pământesc în brațe, dar care logistic nu face față la un conflict de uzură cu o singură țară, sărăcită, bombardată și dependentă de pachete de ajutor.
Război cu Europa? Omul nu ar trece la pas nici de Andorra, dacă n-ar putea să trimită artileria înainte ca să niveleze munții.
„Suntem pregătiți chiar acum” – replica clasică a celui care nu-și permite pauză
Când cineva simte nevoia să repete obsesiv că „nu vrea război, dar e pregătit”, de fapt își joacă ultima carte de imagine. Putin trebuie să ”țină” simultan mai multe publicuri:
- publicul intern, care trebuie convins că suferința are sens și că totul e parte dintr-un plan măreț;
- elita apropiată, care vrea garanția că nu se rupe totul economic și politic;
- occidentalii sperioși, la care mesajul e clar: dacă nu capitulați frumos în negocieri, vă sperii cu un „război cu Europa”.
Nu e un plan militar, e un scenariu de șantaj.
E exact discursul unui proprietar de cârciumă de mahala care urlă la clienți: „Băi, să nu mă supărați, că răstorn tot cartierul!”, deși știe foarte bine că singurul lucru pe care îl poate răsturna sigur e scrumiera.
De ce Europa e decor în show-ul pentru Trump
Detaliul cel mai important: declarația vine chiar înainte de întâlnirea cu emisarii lui Donald Trump. Nu e întâmplător.
Putin transmite, de fapt, următorul mesaj spre Washington:
„Eu sunt băiatul rezonabil care vrea pace, dar europenii sabotează tot. Dacă voi, americanii, vreți să încheiem frumos, negociați direct cu mine, peste capul lor. Dacă nu, eu mă duc în discursul cu ‘război cu Europa’ și mai cresc un pic tensiunea.”
Europa e folosită ca fundal dramatic, ca decor de film: „dacă Europa vrea război…”, „dacă Europa nu vrea pace…”. În realitate, Kremlinul nu are resurse pentru o confruntare deschisă cu NATO, dar are mare nevoie să pară că le are, măcar în ochii celor care cred în „geniul strategic” al țarului.
E o scenetă tâmpițică:
Putin joacă rolul omului responsabil, care avertizează, suspină, spune că e pregătit, dar „nu vrea să fie nevoit”. E exact inversul unui lider sigur pe forța lui: dacă ești cu adevărat puternic, nu mai anunți din oră în oră că ești periculos. Pur și simplu ești.
Andorra, testul de realitate pentru „războiul cu Europa”
Dacă vrei să verifici cât de serioasă e treaba cu „suntem gata de război cu Europa”, imaginează-ți următorul scenariu: Rusia atacă Andorra. O țară pitică, în munți.
Ce ar avea nevoie Rusia ca să ducă un război real acolo?
- logistică solidă la mii de kilometri de casă;
- control aerian și informativ de fină precizie;
- trupe pregătite pentru teren dificil, nu doar pentru înaintat prin stepă cu tancul și lopata;
- un sistem economic care să nu se sufoce doar pentru că a mutat războiul câteva sute de kilometri mai la vest.
Nu există așa ceva în Rusia actuală.
Există o economie pusă pe butuci de sancțiuni, un buget militar umflat care împinge tot restul societății spre sărăcie și o armată care s-a dovedit excelentă la:
- distrus blocuri de locuințe;
- trimis la moarte mobilizați fără echipament decent;
- improvizat tactici de secol XX într-un război de secol XXI.
Andorra e doar o glumă geografică aici, dar testul rămâne: dacă nu poți gestiona decent un război în țara vecină, la tine în „curte istorică”, ideea că ești pregătit de un conflict cu întreaga Europă e de domeniul SF-ului ieftin.
Războiul adevărat pe care îl pierde Kremlinul: cel cu realitatea
În spatele fanfaronadei stă o realitate pe care Putin o simte, chiar dacă nu o recunoaște:
- Rusia a pierdut aura de putere militară invincibilă;
- dependența de China și de tot felul de ocolișuri economice o transformă în partenerul sărac al lumii multipolare pe care zice că o construiește;
- demografia e în prăbușire, iar generații întregi sunt îngropate în tranșee, în timp ce propaganda vorbește despre „mărunțișuri tactice”.
De aceea, el are nevoie să escaladeze discursul, nu și realitatea. Pe front, înaintarea e lentă, costisitoare, cu victorii prezentate ca „succese istorice” pentru câte o localitate minieră. În conferință de presă, în schimb, se vorbește direct de „război cu Europa”.
E cea mai periculoasă combinație: un regim care nu mai are resurse să câștige, dar nici curaj să piardă. Și care, în loc să recunoască limitele, preferă să umfle amenințările.
Ce ar trebui să ne sperie, de fapt
Ideea că Rusia ar „pornit mâine la drum” spre Berlin e mai degrabă propagandă. Ce ar trebui să ne îngrijoreze serios e altceva:
- faptul că un regim autoritar cu arsenal nuclear își normalizează tot mai mult discursul despre „lovituri copleșitoare” și „răspunsuri rapide”;
- uzura nervoasă a societăților occidentale, obosite de război și mai receptive la mesajul „hai să cedăm ceva, doar să fie liniște”;
- tentația unor lideri din Vest de a juca rolul de „pacificatori” pe seama Ucrainei, lăsând Rusia cu teritorii ocupate, dar și cu impresia că metoda a funcționat.
Cu alte cuvinte, problema nu e că Putin ar avea forța să măture Europa. Problema e că, prin aceste tirade, testează constant limitele: cât poate speria, cât poate diviza, cât poate obține la masa negocierilor doar ridicând tonul.
Amenințări mari, stat cu picioare de lut
Dacă decupezi zgomotul de fond, se vede foarte clar cine e personajul:
- un lider care pretinde că nu vrea război, dar vorbește numai despre război;
- un stat care nu e în stare să-și modernizeze drumurile, dar anunță senin că e pregătit să se bată cu Europa;
- un regim care a transformat propria țară într-un uriaș lagăr propagandistic, convins că poate rescrie realitatea repetând suficient de des aceleași minciuni.
Da, Putin poate face rău enorm:
Ucrainei, țărilor din jur, securității europene. Dar povestea cu „suntem pregătiți chiar acum de război cu Europa” spune mai mult despre anxietățile lui decât despre o putere reală.
E strigătul unui general de canapea care știe că istoria îl va judeca nu ca pe un țar victorios, ci ca pe omul care a distrus viitorul Rusiei în numele unei fantasme imperiale.
Iar faptul că mai crede încă în propriul mit e, poate, cel mai bun argument că nu înțelege deloc ce înseamnă un război adevărat – nici cu Europa, nici măcar cu Andorra.