Putin şi Lukaşenko semnează acordurile de integrare Rusia-Belarus

Preşedinţii rus şi belarus, Vladimir Putin şi Aleksandr Lukaşenko, au semnat joi 28 de programe în cadrul Uniunii Statale Rusia-Belarus, cu obiectivul de a aprofunda integrarea economică între cele două ţări, relatează AFP.

Semnăm! Văd semnătura dumneavoastră în partea de jos a decretului, dacă nu aveţi nimic împotrivă, semnez şi eu! Toată munca ultimilor trei ani s-a concretizat şi o formalizăm în acest acord’‘, a spus Lukaşenko adresându-se lui Putin în timpul reuniunii prin videoconferinţă a Consiliului Superior al Uniunii Statale. Preşedintele belarus a remarcat că după semnarea acestor acorduri guvernele de la Moscova şi Minsk vor trebui să ia măsuri pentru implementarea unei serii de soluţii şi să iniţieze o etapă ”de relansare a spaţiului economic comun’‘.

Rusia şi Belarus şi-au actualizat doctrina lor militară comună

La rândul său, Vladimir Putin a menţionat că ”economiile celor două ţări vor începe să funcţioneze pe baza unor reguli comune şi coordonate, ceea ce va deschide noi pespective, cu adevărat ample, pentru dezvoltarea lor şi va avea un efect pozitiv puternic, care va fi perceput în toate sferele economice, fără excepţie’‘. Pe lângă cele 28 de acorduri, Rusia şi Belarus şi-au actualizat doctrina lor militară comună şi au schiţat un concept de politică comună privind imigraţia, într-o perioadă în care se amplifică tensiunile lor cu Occidentul pe aceste subiecte.

Avem intenţia de a rezista împreună împotriva tentativelor de ingerinţă în afacerile interne ale ţărilor noastre suverane’‘, a subliniat preşedintele rus, promiţându-i omologului său belarus sprijin pentru a face faţă efectelor sancţiunilor occidentale împotriva Belarusului, ţară izolată diplomatic după realegerea contestată anul trecut a lui Lukaşenko, urmată de reprimarea manifestaţiilor opoziţiei. Lukaşenko acuză guverne occidentale că au orchestrat acele manifestaţii cu scopul de a declanşa o revoluţie menită să destabilizeze un aliat fidel al Moscovei. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...

Viață de nabab. 9.200 de euro, remunerația lunară a sindicalistului Anton...

Unul dintre cei mai vocali lideri de sindicat din învățământ, Anton Hadăr, abonat la emisiunile TV unde își dă cu părerea despre totul și...