Rafila vrea cantitate, nu calitate la rezidențiat!

Publicat: 22 nov. 2023, 12:30, de Alice Gherman, în SOCIAL , ? cititori
Rafila vrea cantitate, nu calitate la rezidențiat!

A mai trecut un examen de rezidențiat! Cu ce-am rămas? Cu 630 de posturi libere și cu o scădere a pragului de admitere, fiindcă și așa nu sunt medici în sistem, de ce să mai avem și calitate, dacă e nevoie de cantitate?

Rezultatele slabe ale rezidențiatului susținut recent de medicii români arată fața hidoasă a unui sistem infirm, confruntat și așa cu o criză de medici acută, dar și a unui ministru al Sănătății incapabil să rezolve problemele. În loc să găsească soluții rezonabile la toate acestea, Alexandru Rafila a ales calea mai ușoară: reducerea exigențelor vizavi de candidații la rezidențiat. Și uite așa, punctajul de admitere pentru specializare va rămâne de 60%, deși ar fi trebuit să crească la 65%. După ce a văzut rezultatele examenului de rezidențiat, ministrul Sănătății a ajuns la o concluzie nesănătoasă pentru pacienți: vrea cantitate, nu calitate, vrea să aibă medici, nu contează că sunt slab pregătiți.

Contrar deciziei luate, de a admite în sistem și medici mai puțin pregătiți, Alexandru Rafila a declarat, culmea, că: „Pledăm pentru creșterea calității în medicină și cred că lucrul ăsta e o abordare rațională și corectă”. Serios?!