Rafila: „Cifrele furnizate de autorități sunt puțin credibile. Imunizarea colectivă va avea loc cu întârziere”

Cifrele furnizate de autorități în ceea ce privește numărul de cazuri bazat pe testări nu sunt credibile, consideră deputatul PSD Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății. În opinia sa, imunizarea colectivă nu se va realiza în august, cum speră autoritățile, ci în octombrie.

Trebuie să ne uităm în special la ceea ce se întâmplă în spitale, în secțiile de Terapie Intensivă, pentru că cifrele furnizate de autorități în ceea ce privește numărul de cazuri bazat pe testări, din punctul meu de vedere, sunt puțin credibile, în această perioadă”, a spus Alexandru Rafila, la Radio France International (RFI).

Conform medicului, este foarte probabil să crească bilanțul infecțiilor în una-două săptămâni, dar ar putea fi o creștere tranzitorie, normală, generată de interacțiunile din perioada Sărbătorilor Pascale.

Rafila nu crede nici că se poate păstra ritmul actual de vaccinare în perioada următoare:

Eu nu cred că este în grafic sau mă rog, este în grafic în acest moment, dar rămâne de văzut dacă în următoarea lună această cadență se va păstra, pentru că în acest moment există o disponibilitate mult mai mare de vaccin decât de doritori și faptul că se încearcă diverse soluții, cum ar fi aceste locuri de vaccinare direct din mașină sau maratonul de vaccinare care a fost la Timișoara sau se va desfășura și în alte mari orașe, sigur că sunt soluții care pot impulsiona vaccinarea, dar nu sunt suficiente”.

În plus, Rafila crede că imunitatea colectivă în România nu va fi atinsă în august, ci mai degrabă în octombrie.

Cred, personal, că dacă nu o să avem o campanie de informare permanentă și țintită pentru diversele categorii de populație, pentru mediul rural, pentru mediul urban, pentru tineri, pentru persoanele vârstnice, dar trebuie să fie particularizată, atunci s-ar putea să nu atingem această țintă de 10,4 milioane. Oricum, la sfârșitul lunii august, cum preconiza primul-ministru, eu personal am dubii serioase că se poate rezolva într-un timp așa de scurt, ar însemna să vaccinăm 200.000 de persoane în fiecare zi. Vedeți că ritmul nu depășește în general 80.000. Așa că probabil că luna octombrie este un termen mai realist, din punctul meu de vedere”, a mai spus social-democratul.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Soft pentru estimarea distrugerilor de cladiri in razboi, creat la Galati

Soft pentru estimarea distrugerilor de clădiri în război, creat la Universitatea...

Estimarea distrugerilor provocate de în război de atacurile cu drone și rachete sau bombardamente poate fi realizată cu ajutorul unei aplicații create de un...
primari-buzau

Primari din Buzău părăsesc PSD pentru a se alătura PNL: O...

Într-un recent val de schimbări politice în județul Buzău, mai mulți primari din Partidul Social Democrat (PSD) au decis să treacă la Partidul Național...