Ioana Mihăilă, în război cu actualul ministru al Sănătății: Rafila şi „experţii” din PSD ne arată din nou că nu ştiu cu ce se mănâncă construcţia de spitale

Publicat: 16 feb. 2022, 11:39, de Puterea.ro, în ACTUALITATE
Ioana Mihăilă, în război cu actualul ministru al Sănătății: Rafila şi „experţii” din PSD ne arată din nou că nu ştiu cu ce se mănâncă construcţia de spitale

Fostul ministru al Sănătăţii, Ioana Mihăilă, s-a revoltat în privința măsurilor luate în spitale și a explicat, după afirmaţiile actualului ministru Alexandru Rafila referitoare la PNRR şi consultanţa de 25 de milioane de euro, unde au fost împărțiți toți banii.

Astfel, 5 milioane sunt cheltuielile cu operaţionalizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii de Sănătate pe 5 ani, iar 25 de milioane sunt cheltuielile cu asistenţa tehnică, între care studii de fezabilitate pentru 8 spitale, monitorizarea unor proiecte de construcţii la 6 spitale.

Investiţiile sunt de fapt 1,7 miliarde euro. Rafila pune cruce celor 25 de spitale din PNRR”, a arătat Mihăilă.

Ministrul Rafila şi «experţii» din PSD ne arată din nou că nu ştiu cu ce se mănâncă construcţia de spitale. Evident, sunt tot «experţii» care în trei ani de guvernare nu au început nici măcar unul din cele 8 spitale regionale promise de Liviu Dragnea. Acum, ca să îşi justifice incompetenţa şi întârzierile cu implementarea PNRR, iese din nou la atac şi trimite corpul de control al premierului să verifice modul de redactare al componentei sănătate din PNRR”, a afirmat Ioana Mihăilă, miercuri, într-o postare pe Facebook.

Ea a menţionat că această componentă a fost printre primele finalizate din planul pe care România l-a transmis, fiind apreciată la nivelul Comisiei Europene.

Spune domnul Rafila deci că există în PNRR cheltuieli cu «consultanţa» în valoare de 25 de milioane de euro la «investiţii» de 5 milioane de euro. Sună cumva ciudat şi spectaculos. Când am reuşit să obţinem această sumă record pentru sănătate, Comisia a fost îngrijorată că Ministerul Sănătăţii nu are capacitate de a face spitale – şi avea dreptate dacă ne uităm la ce au făcut de fapt «experţii» PSD. MS are două direcţii diferite care se ocupă de construcţia de spitale – amândouă ineficiente. Ele trebuiau să fie înlocuite de o Agenţie specializată (ANDIS), un centru de excelenţă, cu lideri şi angajaţi evaluaţi pe baza rezultatelor concrete şi care să ofere cadrul necesar mobilizării actorilor din piaţă specializaţi în administrarea de proiecte majore de infrastructură spitalicească. Am reuşit finanţarea ANDIS din PNRR şi asta e o realizare politică importantă, pentru că Comisia nu accepta fonduri pentru funcţionarea instituţiilor decât în cazuri excepţionale”, a explicat fostul ministru al Sănătăţii

Aşa că domnul Rafila să îşi vadă de treabă şi să înceapă să lucreze la actele normative care sunt deja într-o mare întârziere: criteriile de prioritizare pentru centrele comunitare, criteriile de prioritizare pentru spitale, ordonanţa de înfiinţare a Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii de Sănătate. Sau poate măcar să elaboreze normele pentru legislaţia primară care a fost deja aprobată în mandatul USR şi care prevedea, printre altele, pilotarea şi derularea unor mecanisme de plată/ rezultat, care ar aduce îmbunătăţiri semnificative în calitatea actului medical. Acesteau aveau termen decembrie 2021. Şi acestea finanţabile din PNRR. Asta dacă chiar îi pasă de sănătatea românilor”, a conchis Mihăilă.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, marţi seară, că niciun angajat al Ministerului Sănătăţii nu a lucrat şi nu a văzut PNRR, fiind descoperite ”destul de multe lucruri ciudate”. Ministrul susţine că, de multe ori, valoarea consultanţei este mai mare decât valoarea obiectivului, dând exemplul unui proiect de cinci milioane de euro cu consultanţă de 25 de milioane. „Am pus documentele la dispoziţia Corpului de Control al prim-ministrului”, a afirmat Rafila.