Război în Ucraina. Nivel record pentru preţul gazelor naturale, în Europa

Publicat: 02 mart. 2022, 15:18, de Puterea.ro, în ECONOMIE , ? cititori
Război în Ucraina. Nivel record pentru preţul gazelor naturale, în Europa
energie gaze conducte țevi

Nivel record pentru preţul gazelor naturale, miercuri, în Europa, din cauza temerilor comercianţilor cu privire la o posibilă întrerupere a aprovizionării în contextul războiului din Ucraina.

Contractele futures de referinţă au urcat până la 194 de euro (215 dolari) pe megawatt/oră, ceea ce înseamnă un plus de 60% faţă de marţi şi mai mult decât dublu comparativ cu nivelul înegistrat, vineri, potrivit CNN.

Fluxurile de conducte ruseşti către Europa continuă să funcţioneze în mod normal, susține Alex Froley, analist de piaţă la Independent Commodity Intelligence Services.  Acesta a mai precizat că există „multă incertitudine şi îngrijorare cu privire la modul în care s-ar putea schimba lucrurile”, conform Mediafax.