Război rece în spațiu. Trump vrea să îl lase pe Musk fără cel mai mare contract militar

Publicat: 23 iul. 2025, 18:57, de Anamaria Ionel, în ACTUALITATE , ? cititori
Război rece în spațiu. Trump vrea să îl lase pe Musk fără cel mai mare contract militar
Foto; TheDetroitBureau

SpaceX riscă să piardă cel mai mare contract militar spațial din istorie, după ce relația dintre Elon Musk și Donald Trump a ajuns la punctul de rupere.

Golden Dome ar urma să transforme fundamental securitatea națională a SUA

Casa Albă și Pentagonul caută acum soluții de rezervă pentru componenta orbitală a sistemului de apărare antirachetă Golden Dome, un proiect ambițios de 175 de miliarde de dolari, care ar urma să transforme fundamental securitatea națională a SUA în fața amenințărilor balistice.

Inspirat din modelul israelian Iron Dome, dar la o scară globală, Golden Dome ar urma să creeze o rețea de sateliți capabili să detecteze, urmărească și intercepteze rachete încă din spațiu. Până de curând, SpaceX era considerat pilonul principal al acestui plan. Acum, însă, ambițiile strategice ale SUA sunt redesenate pe fondul unei dispute politice cu miză tehnologică uriașă.

SpaceX pierde teren din cauza rupturii dintre Trump şi Musk

SpaceX, datorită experienței vaste în lansarea de sateliți (peste 9.000 Starlink), rămâne favorit pentru contractele de lansare, dar dominația sa este pusă sub semnul întrebării, întrucât Pentagonul caută alternative pentru Golden Dome, notează Reuters.

Relația tensionată dintre Trump și Musk, care a culminat cu o ruptură publică pe 5 iunie, a determinat Pentagonul și Casa Albă să exploreze alternative, pentru a evita dependența de un singur furnizor într-un proiect evaluat la 175 de miliarde de dolari. În acest context, Amazon – prin Project Kuiper, inițiativa sa de construire a unei constelații de 3.000 de sateliți, a fost abordat de Pentagon.

Jeff Bezos, în cărţi

Deși în stadiu incipient (doar 78 de sateliți lansați), Kuiper este văzut ca un jucător promițător datorită sprijinului tehnologic și financiar oferit de Amazon și fondatorul său, Jeff Bezos. El a recunoscut că, deși scopul principal este comercial, sistemul va avea și aplicații militare, cum ar fi comunicarea securizată și urmărirea rachetelor.

În paralel, giganți din industria de apărare precum Northrop Grumman, Lockheed Martin și L3Harris sunt în discuții pentru a contribui la dezvoltarea Golden Dome.

Northrop, de exemplu, dezvoltă un interceptor bazat în spațiu, iar L3Harris este interesată de rolul în detectarea și avertizarea lansărilor de rachete. Lockheed Martin s-a declarat pregătit să sprijine inițiativa ca „partener de încredere”.

Administrația încearcă, de asemenea, să atragă firme inovatoare din Silicon Valley, considerate mai rapide și mai flexibile decât contractorii tradiționali. Printre acestea se numără Palantir și Anduril, companii apropiate de cercurile conservatoare din jurul lui Trump.