Reacția lui Dumitru Dragomir, după revenirea lui Nicolae Dică la FCSB: „Becali și-a luat un antrenor de viitor”

Publicat: 26 iul. 2022, 21:17, de Vlad Ciotoran, în SPORT , ? cititori
Reacția lui Dumitru Dragomir, după revenirea lui Nicolae Dică la FCSB:
Dumitru Dragomir / Facebook

Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a vorbit despre numirea lui Nicolae Dică în funcția de antrenor principal la FCSB.

Dumitru Dragomis este de părere că Gigi Becali a făcut o alegere bună pentru că Nicolae Dică va performa în perioada următoare la vicecampioana României.

Becali a gândit foarte bine, Dică vine de la echipa națională, e fost fotbalist. Și-a luat un antrenor de viitor. Că el e subordonat total patronului… ăsta e sistemul capitalist, noi, în gândire, nu ne-am debarasat de sistemul comunist. Nu vedeți că Becali umple stadionul? La Steaua se duc 200 de oameni, la FCSB vin cu miile. Însă nu cred în valoarea fotbaliștilor pe care i-a adus. De exemplu, pe fundașii centrali nu i-aș fi luat nici la Divizia B.

Becali, cu strategia lui, are succes. E peste tot, pe toate rețelele sociale, în presă, iar când toți au căzut, el a rămas. Și e criticat de cei care nu se pricep, nu la fotbal, la problemele economice, pentru că, la fotbal, e adevărat, mai are scăpări”, a declarat Dumitru Dragomir, potrivit Playsport.

Finanțatorul echipei FCSB, Gigi Becali, a anunţat, marţi, că noul antrenor al vicecampioanei este Nicolae Dică. Fostul mijlocaș se va afla la al doilea mandat ca technician la FCSB. Precedentul mandat a avut loc în perioada 2017-2018.