Rebecca Dumitrescu Prodan trece de la modă la fotbal și preia conducerea la Academica Clinceni

Publicat: 05 ian. 2022, 19:00, de Otilia Caloian, în SPORT , ? cititori
Rebecca Dumitrescu Prodan trece de la modă la fotbal și preia conducerea la Academica Clinceni
Sursa foto: Instagram Anamaria Prodan Reghecampf

Rebecca Dumitrescu Prodan, fata cea mare a Anamariei Prodan, a fost trecută în acte în funcția de conducere a echipei de fotbal Academica Clinceni și speră să salveze clubul de la retrogradare.

Rebecca Dumitrescu Prodan este fata cea mare a Anamariei Prodan Reghecampf, provenită din prima căsătorie a impresarului sportiv cu fostul baschestbalist, Tiberiu Dumitrescu.

Până acum nu s-a arătat prea interesată de fotbal, ci de modeling. Recent, însă, Rebecca și-a diversificat domeniile de activitate și s-a orientat către fotbal. Potrivit unui interviu acordat de Rebecca Dumitrescu Prodan, pentru Transfery, fata a preluat conducerea clubului de fotbal Academica Clinceni. Rebecca a fost trecută în acte în funcția de conducere a ilfovenilor, urmând ca mama sa să o ajute. Ana Maria Prodan, fiind agent FIFA, nu poate fi trecută în actele clubului de fotbal, întru-cât ar reprezenta conflict de interese, având în vedere că ea reprezintă fotbaliști de la această echipă.

„Clubul trebuie să supraviețuiască. Trebuie să venim cu o strategie perfectă și să aducem jucători de calitate. Mama mă va ajuta, la fel ca ceilalți parteneri, să construim ceva perfect. E o situație dificilă acum, dar trebuie să salvăm echipa”, a declarat Rebecca Dumitrescu.

Fiica Anamariei Prodan îl atacă pe Reghecampf

Rebecca a comentat situația fostului său tată vitreg, Laurențiu Reghecampf, alături de care mama sa se află în scandal și în proces de divorț, după ce Reghe a părăsit-o pentru amanta sa, pe care a lăsat-o însărcinată.  „Pentru mine, domnul Reghecampf este departe de ceea ce știam. De ceea ce a construit, ce a trudit pentru ca familia să fie mândră de poziția sa. Faptul că a alunecat într-o altă lume ne întristează, deoarece era soarele familiei. Mama a fost și va rămâne numărul 1, ea este creierul familiei”, a declarat Rebecca Dumitrescu Prodan. Aceasta a mai spus că speră ca într-o zi Reghe să-și dea seama că familia este mai importantă decât orice.

“În viață, dacă iei decizii proaste, poți suferi. Sperăm ca într-o bună zi să înțeleagă că familia e cel mai important lucru din lume. Când faci ce a făcut domnul Reghecampf, ridiculizezi munca familiei, demintatea, numele. Când lumea te arată cu degetul din cauza iubitei, e greu să ții pasul cu ce îți cere viața. Foarte rău ce a făcut.  Vom merge înainte, mândri de tot ce am construit împreună ca familiei, o femeie găsită pe drum este ceva temporoar, iar asta duce la distrugerea unei persoane care nu știe cum să urmeze drumul bun în viață”, a completat modelul.

 “Sper să salveze măcar jumătate din ce i-a oferit mama mea”

 Tânăra a mai spus că speră ca Reghecampf să salvez măcar jumătate din toate bunurile pe care i le-a oferit Anamaria Prodan. “Ne rugăm să își revină și să salveze măcar jumătate din ceea ce i-a oferit mama mea. Când vom juca unul împotriva celuilalt? Să câștige cel mai bun. Să sperăm că va mai fi în funcție până atunci. Îi doresc toate cele bune și mult noroc”, a conchis Rebecca Dumitrescu Prodan.

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele