Recenzarea pe teren s-a amânat. Recensământul populației pe teren începe pe 3 iunie

Publicat: 01 iun. 2022, 11:15, de Otilia Caloian, în SOCIAL , ? cititori
Recenzarea pe teren s-a amânat. Recensământul populației pe teren începe pe 3 iunie
Sursa foto: Antena 3

Recenzarea pe teren ar fi trebuit să înceapă ieri, 31 mai. Recensământul a fost amânat din motive tehnice, spun oficialii Institutului Național de Statistică.

Recenzarea pe teren s-a amânat până vineri, 3 iunie. Din data de 3 iunie recenzorii vor face recensământul populației din poartă în poartă și din ușă în ușă. „Sunt două cauze principale. În primul rând, recenzorii trebuie să își recunoască mai întâi sectorul pe care îl au alocat și să identifice, pe baza datelor preluate deja, care sunt locuințele unde trebuie să meargă și ce persoane sunt acolo. Totodată, recenzorii mai trebuie să stabilească și un grafic de recenzare”, a precizat purtătorul de cuvânt al INS pentru Libertatea. El a adăugat că al doilea motiv este acela că o parte dintre cele 20.000 de tablete nu sunt încă racordate la baza de date. „Trebuie încă 2-3 zile ca să poată fi făcută adaptarea de sistem între cel folosit la autorecenzarea online și cel folosit pe tablete, atunci când cei 20.000 de recenzori din toată țara vin acasă la oameni”, a declarat, pentru Libertatea, purtătorul de cuvânt al INS, Vladimir Alexandrescu.

Amendă pentru cine nu face recensământul

Cine nu a completat  formularele de recensământ online, vor fi vizitați acasă de către recenzori. În cazul în care vor fi persoane care vor refuza să facă recensământul, riscă amenzi cuprinse între 1.000 și 3.000 de lei.

 

 

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele