Recep Erdogan, recunoscător României pentru sprijinul adus Turciei. Ce i-a promis președintele lui Marcel Ciolacu: „O nouă cotitură istorică în relațiile noastre”

Publicat: 21 mai 2024, 20:43, de Corina Oprea, în ACTUALITATE , ? cititori
Recep Erdogan, recunoscător României pentru sprijinul adus Turciei. Ce i-a promis președintele lui Marcel Ciolacu:
sursa foto: mediafax

Recep Erdogan și Marcel Ciolacu au susținut azi o conferință de presă comună, în care au vorbit despre cum decurge vizita premierului în Turcia. Președintele a ținut să precizeze, printre altele, cât este de recunoscător țării noastre și a făcut o promisiune importantă.

Recep Erdogan va veni în România

Președintele Turciei a precizat că relația dintre cele două state este tot mai strânsă de la an la an, iar efectele colaborărilor se observă pe toate planurile. Recep Erdogan a amintit, printre altele, și de cele patru avioane de război F-16, care au servit în spațiul aerian românesc timp de patru luni.

„Cooperarea noastră în industria de apărare și în domeniul militar constituie unul dintre pilonii importanți ai relațiilor noastre cu România. Am câștigat un impuls semnificativ, atât în acest domeniu, cât și în cooperarea industriei de apărare, în special în ultimii ani.

Contribuim la securitatea și stabilitatea regiunii noastre prin desfășurarea de activități comune cu România, atât la nivel bilateral, cât și și sub umbrela, egida, NATO”, a spus președintele în cadrul conferinței.

Atât Erdogan, cât și Marcel Ciolacu au evidențiat faptul că statele-partenere s-au implicat intens în ceea ce privește energia de la Marea Neagră. Liderul turc este recunoscător României pentru faptul că țara noastră a primit cu brațele deschise comunităţile turceşti şi cele ale turcilor tătari și le-a făcut să se simtă ca acasă.

Președintele turc a declarat că relațiile dintre Turcia și România sunt într-o continuă evoluție, evidențiind și recenta vizită aa vicepreşedintelui Cevdet Yilmaz, ministru al apărării naţionale şi al afacerilor externe.

În încheiere, președintele turc a promis că va veni în România, unde va pune la punct alte proiecte importante, decisive pentru cele două state. Mai mult, a transmis populației că trebuie să aibă încredere în această întâlnire, care va genera schimbări majore în următoarea perioadă.

„Valoroși prieteni, dragi prieteni, vom continua să lucrăm pentru dezvoltarea relațiilor noastre cu România, aliatul nostru în NATO, partenerul strategic și vecinul nostru la Marea Neagră, în conformitate cu cerințele și interesele țărilor noastre.

Înainte de a-mi încheia cuvintele cu aceste gânduri, sper că deciziile pe care le-am luat în cadrul ședinței consiliului nostru și acordurile pe care tocmai le-am semnat vor fi benefice, vor fi într-un ceas bun pentru țările noastre. Următoarea întâlnire va avea loc la București şi vreau să-i mulţumesc încă o dată domnului prim-ministru şi delegaţiei sale pentru această vizită”, a conchis președintele turc.