Record mondial RCA: Piața din România a înregistrat în trei luni echivalentul reclamațiilor înregistrate de piața germană în peste 22 de ani

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.), va face o solicitare către Guinness Book, pentru introducerea pieței asigurărilor RCA din România, care a reușit să bată toate recordurile mondiale, înregistrând în trimestrul II al acestui an același număr de reclamații pe care piața de asigurări din Germania l-a înregistrat în ultimii 22 de ani.

”Suntem extrem de îngrijorați de numărul uriaș de petiții înregistrate în acest an de Autoritatea de Supraveghere Financiară”, se arată într-un comunicat COTAR. Numărul de petiții reprezintă un barometru important al conduitei pieței, precum și un indicator relevant privind nivelul de încredere și satisfacție al consumatorilor. Trimestrul II al acestui an ar fi trebuit să fie unul de scădere abruptă a numărului reclamațiilor înregistrate la ASF, dar a scăzut doar cu 15% față de trimestrul I.

În perioada 16 martie – 14 mai, în timpul stării de urgență, au existat restricții severe de circulație, astfel încât, jumatate din trimestrul II, circulația din Romania a fost aproape paralizată. Conform Poliției Române, în perioada stării de urgență au fost înregistrate cu 72% mai puține accidente decât într-o perioadă obișnuită. Aceeași perioadă a fost și cea mai profitabilă, din ultimii 30 de ani, pentru societățile de asigurări care vând RCA și CASCO, în România – acestea înregistrând un minimum istoric al numărului dosarelor de daună deschise în ultimii 30 de ani.

Numărul de accidente a scăzut cu 72%, dar numărul reclamațiilor a scăzut doar cu 15%

Prin urmare, se naște întrebarea: De ce, pe fondul scăderii abrupte a numărului dosarelor de daună și, implicit, a unei perioade excepționale, din punct de vedere financiar, a firmelor de asigurări care au avut mult mai puține despăgubiri de achitat, acestea nu au respectat legea și nu și-au onorat obligațiile de despăgubire?

În anul 2019 România a înregistrat cel mai ridicat număr de petiții din Europa, la adresa firmelor de asigurări, țara noastră obținand un rușinos loc întâi, cu 25.679 de petiții. În anul 2018, România a înregistrat un număr de 10.549 petiții la adresa firmelor de asigurări. În trimestrul II 2020, în care a fost decretată starea de alertă, au existat 9.814 petiții la adresa pieței de asigurări, ceea ce înseamnă că într-un trimestru atipic, cu scăderi drastice ale accidentelor de circulație și, implicit, a dosarelor de daună, România a înregistrat aproape același număr de petiții cât a înregistrat în toate cele 12 luni ale anului 2018!

Mai mult, aflăm că, în ciuda pandemiei care a afectat și afectează în continuare transportul în acest an, România a înregistrat peste 21.000 de reclamații la adresa pieței de asigurări, în primele 6 luni ale acestui an, ceea ce reprezintă aproximativ 83% din totalul numărului de reclamații înregistrate pe intreg parcursul anului 2019 (25.679 de petiții). România are cei mai nemulțumiți consumatori de produse de asigurări din Europa, iar aproximativ 75% din piața RCA este deținută de Euroins și City Insurance, societăți de asigurări care dețin, în aceeași proporție, numărul de reclamații.

Euroins a înregistrat, în trimestrul II, 4.834 reclamații, iar City Insurance a avut 2.980 de reclamații, rezultând un total de 7.814 reclamații, din totalul celor 9.814 reclamații inregistrate la ASF. Diferența de 2.000 de reclamații a fost împărțită de ceilalți 7 asiguratori care vând RCA. Ultima raportare (2018) publicată de BAFIN, cu privire la piața de asigurări din Germania, relevă faptul că întreaga piața RCA germană a înregistrat, pe tot parcusrul anului 2018, 360 de reclamații pentru produsul RCA, în timp ce piața de asigurări din România a înregistrat doar în trimestrul II al anului 2020 8.123 de reclamații care vizează clasa de asigurări RCA.

Piața de asigurări din România a înregistrat, în 3 luni, echivalentul reclamațiilor înregistrate de piața germană, în peste 22 de ani!

              Dacă adăugăm faptul că piața de asigurări RCA din Germania este de peste 8 ori mai mare decât cea din România, obținem o imagine mult mai clară și corectă a bunelor practici ale firmelor de asigurări din România. Amintim celor peste 8 milioane de șoferi din România cele 11 tipuri de abuzuri identificate de ASF la adresa firmelor care vând asigurări RCA în România:

1. depășirea termenului legal de plată a despăgubirilor aferente dosarelor de daună deschise în baza contractelor RCA;

2. neinformarea în termenul legal a persoanei păgubite cu privire la valoarea maximă de despăgubire;

3. depășirea termenului legal pentru efectuarea constatărilor / reconstatărilor;

4. neînregistrarea de către asigurători a tuturor documentelor aferente dosarelor de daună deschise în baza contractelor RCA;

5. netransmiterea în termen a notificării de respingere a despăgubirii;

6. netransmiterea în termen a ofertei de despăgubire;

7. nerespectarea termenului de întocmire a procesului-verbal de constatare și/sau suplimentar de constatare;

8. stabilirea valorii de piață de către asigurători, în cazul daunelor totale, fără a se ține seama de toate dotările vehiculelor în cauză;

9. justificarea insuficientă a soluțiilor adoptate de către asigurători și comunicate A.S.F. pentru soluționarea petițiilor;

10. neplata penalităților de întârziere odată cu plata despăgubirii;

11. oferta de despăgubire transmisă persoanelor prejudiciate nu este întocmită conform

              Cu titlu de exemplu, Euroins a avizat, în trimestrul II, un număr de 21.870 dosare de daună și a înregistrat un număr de 4.834 reclamații, adică echivalentul reclamațiilor înregistrate de întreaga piață germană în 13 ani, dar situația aceasta pare să nu îngrijoreze pe nimeni altcineva decât pe transportatori, care sunt și consumatori de produse de asigurări.

              Practic, unul din patru pagubiți RCA ai firmei Euroins reclamă abuzuri către ASF, iar mulți consumatori nu știu de existanta ASF, nu au acces la internet, nu știu cum să reclame abuzurile în platforma informatică a ASF sau, nu de puține ori, mulți păgubiți RCA renunță la a reclama la ASF abuzurile firmelor de asigurări.

              „Personal, am reclamat  vicepreședintelui sectorului de asigurări, Cristian Roșu,in cadrul intalnirilor cu domnia sa, abuzurile făcute de unii asiguratori și faptul că la Iași, unitățile reparatoare au sute de mii de lei restanțe neplătite de către aceștia și se pare că  nu putem avea niciun fel de așteptări pozitive pentru consumatori, pentru unitățile reparatoare  din partea sectorului condus de Cristian Roșu. Din faptul că în primele 6 luni ale acestui an avem deja peste 80% din numărul de reclamații înregistrate pentru întreg anul 2019, tragem o singură concluzie: pe unii asiguratori nu-i afectează măsurile de disciplinare luate până în prezent de ASF!”, a declarat Mircea Manolache, Președinte Filiala Iași COTAR.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Gică Popescu îi cere premierului bani pentru sport

Gică Popescu, renumitul fotbalist și actual președinte al Farului, încearcă să obțină o schimbare legislativă importantă, cu privire la finanțarea cluburilor sportive. Acesta vizează adaptarea...

600 de elevi din Sectorul 5 vor beneficia de sprijin financiar...

Primăria Sectorului 5, împreună cu Fundația Tinmar, lansează programul de burse „Educație pentru viitor- Bursele Fundatiei Tinmar”, program care are ca scop stimularea performanței...