Reforma frecătorilor de mentă: o ”revoluție” care se va desfășura la telefon

Chestiunea e simplă și crudă: chiar și cu numai 13.000 de concedieri anunţate, se dă o luptă pe viață și pe moarte în administrație — nu pentru eficiență, ci pentru cine își păstrează nepoțica, prietena sau clientul. Reformă? Nu, război de clan.

Fiecare decizie va fi negociată la telefon, fiecare excepție va fi cumpărată cu argumente birocratice, iar lista celor care pleacă va fi scrisă cu creionul protector al baronilor locali. Cetățeanul ar trebui să conteze; în practică, contează cine are intrare.

Pentru acei 10%, fiecare post va deveni un câmp de luptă. Fiecare direcție, primărie, consiliu sau agenție va face orice pentru a-și salva oamenii. Va fi o reformă cu bisturiul tocit — negocieri, presiuni, telefoane, lacrimi de partid și note justificative scrise la nervi.

Fiecare șef va avea o explicație: „nu putem tăia, că e proiect european”, „nu putem comasa, că e lege specială”, „nu putem renunța, că se supără X”.

De fapt, partea interesantă abia începe acum:

Bătălia internă pentru cine pleacă și cine rămâne, lupta pentru excepții și derogări, competiția între miniștri care să demonstreze că „ei deja au făcut” și eterna mantră a administrației — „nu putem reduce, pentru că funcțiile astea sunt vitale”. Vitale pentru cine, nu se spune niciodată.

Ce înseamnă, de fapt, „10%”

„10%” nu e o cifră aruncată întâmplător, ci un compromis ambalat drept curaj politic. În realitate, măsura înseamnă două lucruri distincte:

• Administrația centrală (ministere și agenții): reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal pe fiecare ordonator de credite. Se pot face tăieri atât pe posturi vacante (înghețări, desființări), cât și pe posturi ocupate (concedieri), la latitudinea fiecărei instituții. Școlile, creșele și spitalele sunt exceptate.
• Administrația locală (primării și consilii județene): tăieri „pe posturi” cu un plafon de până la 30% din totalul posturilor, dar cu o frână: maximum 20% dintre posturile ocupate pot fi atinse în fiecare unitate administrativ-teritorială.

Estimarea guvernului: 13.000 de concedieri la nivel național.

Această formulă oferă o libertate enormă conducerilor — miniștrilor, primarilor, președinților de consilii județene — care pot decide unde taie: la vârf sau la bază. Important e să iasă procentul pe hârtie, nu eficiența în practică.

Unde ar trebui să se taie

Dacă ar fi o reformă onestă, tăierile s-ar face acolo unde se adună grăsimea inutilă, nu forța de muncă reală:

• Direcții supradimensionate și posturi create pentru clientelă – birouri care funcționează doar ca rezervor de sinecuri.
• Posturi vacante menținute artificial – locuri „puse la păstrare” pentru viitoare reîncadrări.
• Agenții și companii publice cu activitate marginală sau duplicată.
• Unități de implementare a proiectelor europene umflate de consultanți care facturează între ei, fără rezultate reale.
• Cabinete de consilieri personali care produc comunicate, nu politici publice.

O tăiere reală ar lovi în aceste zone, acolo unde se ascunde mangleala.

Unde se va tăia, în realitate

Experiența ultimilor ani arată că reforma se va opri la cei fără protecție politică:

• funcționari simpli, oameni de la ghișeu, personal auxiliar, inspectori „nealiniați”;
• direcții operative, unde se vede imediat lipsa omului;
• posturi tehnice, nu cele decorative.

Se va evita, desigur, atingerea structurilor cu pile, companiilor de partid și birourilor de consilieri. Vom asista, încă o dată, la o reformă făcută de sistem, pentru sistem, în care tăierile sunt aplicate exact acolo unde statul funcționează, nu unde se blochează.

Adevărata listă neagră

Dacă cineva ar vrea cu adevărat eficiență, ar începe cu următoarele:

• Agențiile-dublură și institutele fantomă, care scriu rapoarte sterile și nu produc nimic.
• Companiile publice de casă din subordinea consiliilor locale, transformate în pușculițe de partid.
• Direcțiile-umbrelă din ministere, cu trei șefi pentru o semnătură.
• Posturile vacante ”istorice”, menținute ani de zile fără justificare.
• Serviciile interne multiplicate – juridic, resurse umane, achiziții – care pot fi centralizate.
• Structurile sezoniere, active câteva luni pe an, dar finanțate permanent.

Acolo e grăsimea. Acolo se simte putreziciunea.

Unde o tăiere ar fi o crimă administrativă

Sunt însă domenii unde tăierile ar fi sinucidere:

• ghișeele și front-office-ul, unde un om mai puțin înseamnă o coadă mai mare;
• serviciile de control, audit și inspecție, deja subdimensionate;
• echipele IT care chiar digitalizează, nu cele care fac „site-uri”;
• educația, sănătatea, asistența socială;
• echipele de proiect care aduc bani europeni reali.

Dacă lovești aici, pierzi exact ce mai funcționează în statul român: relația directă cu cetățeanul și capacitatea de a aduce bani din afară.

Statul care se preface că slăbește

Dacă tăierea celor 10% nu lovește în agențiile-dublură, companiile publice de casă și direcțiile-umbrelă, ci doar în ghișee, IT-ul care chiar digitalizează și în inspectorii care deranjează, nu e reformă, e machiaj.

Adevărul e simplu:

Ori tai acolo unde se ascunde mangleala – posturi vacante istorice, sinecuri reciclate, proiecte cu consultanță între prieteni – ori mai lipești un plasture pe o boală cronică.

Am tot spus-o…

Cetățeanul nu vrea procente, ci cozi mai scurte, autorizații mai rapide și un stat care să nu-i mai fure timpul.
Până atunci, reforma de 10% va rămâne ce-a fost mereu în România: o luptă mare pentru a salva tot ce nu trebuia salvat.