„Reforma lui Bolojan”, anulată prin compensații: 4 milioane de lei din economiile Senatului merg pe concedii neefectuate

Publicat: 03 mart. 2026, 09:03, de Ionut Jifcu, în ACTUALITATE , ? cititori
„Reforma lui Bolojan”, anulată prin compensații: 4 milioane de lei din economiile Senatului merg pe concedii neefectuate

O decizie recentă a conducerii Senatului României a stârnit controverse aprinse privind modul în care sunt gestionate economiile rezultate din restructurările bugetare. Aproximativ patru milioane de lei, sumă economisită anul trecut prin reducerea aparatului funcționăresc, nu se vor mai întoarce la bugetul de stat, ci vor fi redistribuiți angajaților sub formă de compensații pentru zilele de concediu nefolosite.

Restructurarea transformată în bonus: Cum s-a ajuns aici?

La începutul anului trecut, sub mandatul fostului președinte al forului, actualul premier Ilie Bolojan, Senatul a trecut printr-un proces sever de subțiere a personalului. Schema a fost redusă de la 796 la 610 posturi, măsură prezentată atunci ca un exemplu de eficiență și reducere a risipei. Totuși, surplusul financiar rezultat a fost acum „înghițit” de decontarea zilelor de odihnă pe care funcționarii nu și le-au luat, scrie stiripesurse.ro.

Conducerea Senatului s-a declarat nedumerită de faptul că există angajați care figurează cu până la 40 de zile de concediu neefectuat, în condițiile în care activitatea parlamentară include trei luni de vacanță pe an.

„Ce nu pot eu să înțeleg este cum de ajungem să avem aproape tot concediul neefectuat de către foarte mulți angajați – și nu critic – în condițiile în care noi avem vacanță parlamentară vreo trei luni”, a declarat Mircea Abrudean, președintele Senatului.

Acesta a adăugat, referitor la alocarea economiilor.

„Să alocăm o economie importantă făcută de această instituție ca urmare a unui proces de reorganizare, compensând niște lucruri prin care, practic, ne furăm căciula, cum ar veni, dați-mi voie să mă abțin, ca să nu fiu împotrivă”, a continuat Mircea Abrudean.

Critici dure: „Cade ca dracu în fața românilor”

Opoziția din cadrul Biroului Permanent a taxat dur această manevră financiară. Senatorul USR Cristian Ghinea a subliniat că gestul contrazice însuși scopul restructurării, acela de a reduce deficitul bugetar al statului.

„Și acum le spunem românilor: ‘Domnilor, noi am făcut niște economii la bugetul Senatului, dar pe ăsta îl redistribuim la toți oamenii Senatului practic’. Păi cade ca dracu, mă scuzați că folosesc cuvinte de genul ăsta. Cum să explicăm noi la români că toți banii pe care i-am economisit îi distribuim angajaților Senatului? Haideți să găsim o soluție să dăm, nu știu, 4-5 zile de concediu și restul să-i întoarcem la bugetul de stat, pentru că asta este scopul acestui program de restructurări bugetare”, a considerat Cristian Ghinea, vicepreședinte al Senatului.

 „Reparație” pentru tăierea sporului de antenă

De cealaltă parte, reprezentanții PSD au susținut că plata acestor zile este o obligație legală și chiar o formă de compensare morală pentru tăierea „sporului de antenă” (condiții vătămătoare), care a fost redus vara trecută de la 1.500 de lei la doar 300 de lei.

„Mai ales aici, la Parlament, dacă un spor s-a tăiat absolut nedrept, este sporul de antenă. Aici chiar era justificat sporul de antenă. El a ajuns ceva nesemnificativ. Haideți să facem o reparație, care mi se pare absolut corectă față de oamenii ăștia, cărora le-am tăiat așa, la grămadă, sporul de antenă, deși aici chiar se justifică acest spor de antenă”, a declarat Daniel Zamfir, liderul grupului PSD din Senat.

La rândul său, senatorul Lucian Mazilu a întărit ideea că nu este vorba despre un premiu: „Nu este un premiu, ci este o obligație legală. Ca să ne înțelegem foarte clar. Nu e premiu, nici măcar o compensație. Așa scrie la momentul ăsta în Legea funcționarului parlamentar”, a afirmat Lucian Mazilu.

În final, conducerea Senatului a votat ca angajații să primească bani pentru cel mult 15 zile de concediu neefectuat, închizând astfel anul cu o cheltuială care anulează, în mare parte, efortul de economisire anunțat cu surle și trâmbițe la începutul anului.