Reforma pensiilor se amână pentru iunie! Care este situația actuală?

Publicat: 18 apr. 2023, 12:05, de Teodora Dinu, în SOCIAL , ? cititori
Reforma pensiilor se amână pentru iunie! Care este situația actuală?

Românii plătesc sume destul de mari din venituri pentru a-și asigura pensiile bătrânețe. Totuși, calculele făcute pe legislația din acest moment, ne spun că pensiile nu sunt deloc satisfăcătoare.

Pensia în România a rămas un cartof fierbinte pentru politicieni. Aceștia promit, inclusiv prin PNRR, o reformare a sistemului de pensii. Coaliția are două mari reforme de finalizat anul acesta: reforma sistemului general de pensii și cea a pensiilor speciale. Conform surselor politice, cele două legi vor fi prezentate împreună abia în luna iunie. Reforma sistemului general de pensii are în vedere o nouă formulă de calcul, recalcularea dosarelor dar și creșterea vârstei de pensionare.

Ce spune ministrul Budăi despre creșterea pensiilor?

Întrebat când se va putea acorda o pensie minimă de 3.000 lei, în România, ministrul Budăi a spus că întâi trebuie trecut de la ideea de „nu pot și vom vedea” la „se poate, facem acum”.

„Nu pot încadra în timp, însă din păcate noi a trebuit să stingem foarte multe incendii! Să trecem de la paradigma lui – nu pot și vom vedea – știți că doar de asta am avut parte în anii 2020 și 2021, să trecem la expresia – se poate! Facem acum și încercăm să facem cât de bine putem să apărăm în special categoriile vulnerabile și să nu lăsăm pe nimeni la marginea societății”, a declarat ministrul.

Potrivit ministrului muncii, media europeană privind ponderea pensiilor în PIB este între 12,5% și 13%, acesta susținând eliminarea din PNRR a procentului de 9,4%.

Care este situația în prezent privind calculul pensiei?

Pensia de care ne vom putea bucura la bătrânețe depinde de salariul brut pe care îl avem pe cartea de muncă. Vă exemplificăm, mai departe, ce sumă veți primi în funcție de veniturile pe acre le aveți. Calculele de față sunt realizate pe principiul contributivității.

De exemplu la un salariu brut de 4.000 de lei, adică undeva la 2.400 de lei net, peste 10 ani, pensia va fi în jur de 1250 de lei. Dacă ai cotizat la pensiile private obligatorii, se poate adăuga un mic surplus.

Dacă vom calcula pentru un brut de 6000 de lei, în 2033, veți încasa o pensie de cca 1.870 de lei.

Pentru a avea pensia de peste 2.500 de lei, peste 10 ani, trebuie să aveți în prezent un salariu brut de peste 8.000 de lei.

În toate aceste exemple nu este luată în calcul cotizarea la pilonul 2. În orice caz, în cazul în care angajatul cotizează la acest pilon, contribuția pentru pensia de bază va fi mai mică, deci, va exista o sumă destul de mică în plus.

Pentru persoanele care contribuie la fondurile de pensii private obligatorii, legea impune corectarea punctajelor acumulate. Astfel, se plătesc contribuții mai mici la sistemul public de pensii. Din acest motiv, pensia de stat de care vei beneficia va fi redusă cu 10%, conform ipotezelor utilizate de acest calculator. Vei primi, în plus, și o sumă din parte fondului de pensie privat.

Mulți români se bucură de un salariu ceva mai mare, dar care nu este trecut în totalitate pe cartea de muncă. Chiar dacă se bucură în prezent de acest avantaj, ei vor fi Aceștia vor fi dezamăgiți atunci când li se vor calcula drepturile de pensie!

La solicitare, Casa de pensii poate oferi un buletin de calcul pentru pensia ta

Datele de care aveți nevoie pentru a face o proiecție a pensiei, le puteți solicita de la Casele județene de pensii.  Acestea vă pun la dispoziție un buletin de calcul. Așa veți vedea exact câți bani veți încasa atunci când vă veți retrage din câmpul muncii. Cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare cu valoarea unui punct de pensie. Valoarea punctului de pensie a crescut cu 12,5% în 2023 și a ajuns la 1.785 lei.

Pensia pentru pierderea capacității de muncă

Pensia de invaliditate se acordă românilor care și-au pierdut parțial sau total capacitatea de muncă.

Pensia de invaliditate se acordă în funcție de stagiul de cotizare efectiv realizat de persoana asigurată, în condițiile prevăzute de Legea nr. 263/2010 cu modificările și completările ulterioare. În cazul în care invaliditatea a intervenit ca urmare a unui accident de munca, a unei boli profesionale, a tuberculozei, neoplaziilor, SIDA sau în timpul și din cauza îndeplinirii obligațiilor militare, asiguratul poate beneficia de pensie de invaliditate indiferent de stagiul de cotizare.

Evaluarea capacității de muncă, în vederea stabilirii gradului de invaliditate, se face, la cerere, de către medicul expert al asigurărilor sociale.

După examinarea bolnavului și analizarea documentației medicale, medicul expert completează raportul de expertiză medicală și emite decizia medicală asupra capacității de muncă. Decizia medicală poate fi contestată, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Medicală de Contestații.

La împlinirea vârstei standard de pensionare, pensia de invaliditate va fi recalculată.

Citește și: Comisia europeană critică dur reforma pensiilor speciale propusă de Guvernul Ciucă