Reforma pensiilor speciale. Boloș spune că nu e grabă: „Avem termen până în iunie”

Publicat: 10 mart. 2023, 20:15, de Florentin Lucaniuc, în POLITICĂ , ? cititori
Reforma pensiilor speciale. Boloș spune că nu e grabă: „Avem termen până în iunie”

Ministrul Fondurilor Europene susține că România are timp până în luna iunie să rezolve problema reformei pensiilor speciale. Altfel, am putea pierde bani din PNRR.

El precizează că în cazul pensiilor militare, ”dacă va fi cazul, probabil împreună cu experții Băncii Mondiale, se va găsi o formulă ca să facem dovada cerinței de contributivitate”.

„Aveam acest termen până la sfârșitul anului trecut (pentru legea pensiilor speciale-n.r.), dar așa cum domnul prim-ministru a dispus în ședința de Guvern de ieri, pentru cererea de plată numărul 3, termenul de depunere a ei este sfârșitul semestrului I al anului 2023. Deci în consecință, până la acest termen, România trebuie să rezolve problema și să adopte legea privind pensiile speciale, dar și alte două jaloane relevante, cum ar fi guvernanța corporațiilor de stat sau chiar trecerea în conservare a grupurilor energetice de la Rovinari și Turceni”. 

„Suntem în luna martie. Indiferent câte discuții vom avea cu reprezentanții Comisiei Europene și după ce depunem cererea de plată numărul 3 este posibil să avem în continuare solicitări de informații suplimentare din partea Comisiei Europene, însă suntem în luna martie și eu sunt convins că până la termenul dispus de către domnul prim-ministru vom găsi formula necesară, încât să avem o formă a legii privind pensiile speciale. Din acest punct de vedere, cred eu că există timp suficient pentru ca forma finală a legii să fie în acord cu conținutul jalonului, respectiv să avem îndeplinite cerințele privind sustenabilitatea și contributivitatea, pentru că acestea sunt cerințe de bază a acestui proiect de lege”, mai spune Boloș. 

Ministrul a mai spus că reforma pensiilor speciale trebuie să respecte cerințele impuse de către Comisia Europeană.

„Cerințele din PNRR trebuie să fie validate în prealabil cu Comisia Europeană și dacă mai avem de adăugat la lege sau de completat, prin amendamente la lege, acum putem s-o facem, ca urmare a observațiilor pe care le primim de la Comisie, încât să nu punem în dificultate cererea de plată numărul 3, care este de valoare însemnată pentru bugetul României”, a ami spus Boloș, scrie rfi.ro