„Renunț imediat la mandatul meu”: Omul care pleacă din solda Rusiei

Publicat: 24 feb. 2022, 20:30, de Puterea.ro, în Internațional , ? cititori
„Renunț imediat la mandatul meu”: Omul care pleacă din solda Rusiei

„Astăzi, la orele dimineții, am informat organele societății pe acțiuni a căilor ferate de stat ruse, RDZ, că renunț imediat la mandatul meu din Consiliul de supraveghere”. Sunt spusele fostului cancelar austriac Christian Kern, care astăzi a motivat că RZD a devenit parte a logisticii de război rusești.

Gândurile mele sunt la victimele acestei agresiuni fără sens. Regret profund asta” a mai adăugat Christian Kern, fost șef al guvernului austriac între 2016-2017 și președintele partidului social-democrat austriac, SPÖ. El aparține mai multor foști lideri politici occidentali care au fost angajați de diverse societăți rusești fiind catalogați astfel drept „colaboraționiști”, e drept după încheierea carierei politice active.

Nu mai poate continua după atacurile pe scară largă ale Rusiei

Acestora li s-a reproșat că și-au dat girul unui regim antidemocratic. Astăzi fostul cancelar a fost primul care a renunțat la funcția bine plătită de membru al consiliului de supraveghere al căii ferate de stat ruse, conform cotidianului vienez „Kurier„. Kern și-a justificat anterior mandatul în favoarea RZD spunând că nu ar fi o activitate politică. Kern a înțeles că nu mai poate continua după atacurile pe scară largă ale Rusiei asupra Ucrainei.