Renunță PNL la Ministerul Transporturilor? Răspunsul premierului Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că nu doreşte să facă speculaţii, întrebat dacă PNL este dispus să renunţe la portofoliul Transporturi la rocada guvernamentală.

Elementele care ţin de detaliu sunt înscrise în protocol. Dacă vor apărea alte solicitări, atunci ele trebuie negociate şi analizate”, a mai precizat preşedintele liberalilor.

„În acest moment, continuăm să acordăm atenţia maximă  a ceea ce avem de făcut pentru guvernare. Sigur, ne-am angajat şi cred că va fi pentru prima dată când în ţara noastră se va respecta o înţelegere politică şi la sfârşitul lunii se va produce rocada la conducerea Guvernului. Elementele care ţin de detaliu sunt înscrise în protocol. Dacă vor apărea alte solicitări, atunci ele trebuie negociate şi analizate, astfel încât să vedem care va fi rezultatul final al acestor negocieri”, a afirmat Nicolae Ciucă, chestionat vineri la Piatra Neamţ dacă PNL e dispus să cedeze Ministerul Transporturilor, în contextul rotativei guvernamentale.

Acesta a mai spus că „nu are rost să speculăm”.

„Ştiu că face deliciul analizelor şi aţi dori să lansăm tot felul ipoteze în momentul de faţă. Nu mă angajez în astfel de speculaţii”, a completat Ciucă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Stop joc. PSD și PNL au decis: Braț la braț, la...

Jocurile politice între PSD și PNL privind cele patru rânduri de alegeri de anul viitor au intrat în linie dreaptă și deja cele două...

Directorul Florin Nicolae, pas cu pas, mușamalizează aranjamentul mafiot regizat de...

Directorul general al Agenției Domeniilor Statului (ADS), Florin Nicolae, face eforturi disperate să mușamalizeze aranjamentul mafiot „țesut” de fostul director George Sava, prin care...