Reportaj. Nimic nu stă în calea renașterii vieții: Ana Wagner, cea care pune diamante și aur în noi bijuterii

Publicat: 18 apr. 2022, 07:00, de Roxana Roseti, în LIFESTYLE , ? cititori
Reportaj. Nimic nu stă în calea renașterii vieții: Ana Wagner, cea care pune diamante și aur în noi bijuterii

Absolventă a Academiei de Arte Frumoase din București, Ana Wagner este unul dintre artiștii plastici care au marcat, în ultimii ani, arta porțelanulului pictat din România.

Ana este fondator și coproprietar, alaturi de sora ei, Irina Wagner, al atelierului și galeriei „Wagner arte frumoase și povești”. Ea este designerul creațiilor Casei Wagner, pe care le execută alături de o echipa de artiști-colaboratori ai atelierului.

Și pentru că Ana iubește fantezia și rigoarea deopotrivă, acest lucru se vede în produsele atelierului. Creația, crede Ana, nu înseamna haos, nici boemă, ci presupune disciplină, ordine si profesionalism. Dupa cum rigoarea fără fantezie și fara sclipirea talentului este mediocritate pură, platitudine.

Poveștile așternute pe porțelanuri, cu tehnici clasice de pictură handmade. Îmbinarea dintre rigoarea tehnicii handmade – mereu rafinată, și fantezia subiectelor. Iată o caracteristică a  mărcii Wagner, care se încăpățânează să reziste pe piața handamade românească. Deloc ușor.

Meseriaș lucrat

Anei îi place strălucirea discretă a lucrului bine facut. Meserias lucrat, după toate canoanele meștesugarilor de demult. Ea are o ambiție: atelierul a mers și va merge totdeauna pe drumul greu al descifrării tainelor meștesugurilor, al obiectelor care fac lumea mai frumoasă.

Pentru ea, casa reprezintă simbolul Iubirii, sublimarea spațiului în care, în copilărie, a înțeles ce înseamnă iubirea. Tocmai de aceea în fiecare piesă în formă de casă sunt gravate fin simboluri ale primăverii (soarele, în centrul căruia a fost pus diamantul, bobocul, păsările, pomul înfrunzit/pomul vieții și reînvierii), precum și frânturi din Rapsodii de primăvară, probabil cel mai frumos poem din literatura română care celebrează sosirea anotimpului renașterii.

Piesele acestei colecții sunt, fiecare în parte, vestitori ai primăverii și păstrători ai comorilor ei, cu forța delicată a versurilor care au fost sursa de inspirație a Anei: ”…Soare crud în liliac, Zbor subțire de gândac, Glasuri mici de rândunici, Primăvară, din ce rai, Nevisat de pământeni, Vii cu mândrul tău alai, Peste crânguri și poieni….”.

S-a născut din dorul de primăvară

`Parcă niciodată așteptarea primăverii nu a fost atăt de îndelungă, de chinuitoare. Pentru că niciodată, în ultimele generații, răul și tenebrele nu au fost și sunt atât de aproape de noi. Dar eu cred cu tărie că nimic nu poate opri primăvara, adică nimic nu poate sta în calea renașterii vieții și a binelui pentru că ele înseamnă iubire care este mai puternică decât orice. Colecția mea ultimă s-a născut din dorul de primăvară în viețile noastre și din credința că Primăvara vine negreșit și învinge mereu”, mărturisește Ana Wagner.

Cu această nouă colecție, atelierul deschide o nouă aripă în segmentul produselor sale de lux – bijuteriile din aur în asociere cu pietre prețioase precum diamantele.

Așa cum mereu am susținut, porțelanul este doar un pretext, un alt tip de suport al lucrărilor de artă ale Anei. Aurul poate fi și el, la fel de bine, un tip de suport al operei unui artist. Cu atat mai prețios devine aurul, moneda de schimb universal valabilă, cu cât acesta poartă amprenta si enregia creatoare ale unui artist de renume”, este de părere Irina Wagner, sora artistei.

Irina consideră și ea că în vremuri de restriște, frumusețea este un bun de importanță vitală: „Ea produce în suflete un efect cu adevărat alchimic și vindecător”.  

Lucrul la care ne pricepem cel mai bine: să aducem frumosul în viața publicului nostru

Ea amintește că atelierul Wagner Arte își propune să aducă această alchimie în concret: „Propunem acum designul de bijuterie în aur și pietre prețioase, revenind la valorile care de-a lungul istoriei și-au dovedit stabilitatea, cum sunt investițiile în aur și diamante. Am cuprins în noua colecție simboluri pozitive care și filosofic ne duc spre stabilitate si bucurie: lumina, casa, simbol al iubirii necondiționate, pomul vieții și reînvierii, pasărea, simbolul sufletului și libertății. 

Lucrul la care ne pricepem cel mai bine, este să aducem frumosul și bucuria în viața publicului nostru.

Să împrumutăm lentilele noastre prin care vedem viața și astfel motto-ul nostru – <we create memories>, devine o semnătură de brand”.