Reprezentanții Castelului Cantacuzino, nemulțumiți de noul traseu al autostrăzii Ploiești-Brașov

Publicat: 20 iul. 2023, 19:41, de Daria Diaconeasa, în ACTUALITATE , ? cititori
Reprezentanții Castelului Cantacuzino, nemulțumiți de noul traseu al autostrăzii Ploiești-Brașov

Noul traseu anunțat de autorități pentru autostrada Ploiești-Brașov va avea un impact devastator asupra orașului Bușteni, amenințând să elimine această destinație de pe harta turismului, susțin reprezentanții Castelului Cantacuzino.

Acum, un nou plan a ieşit la rampă, care va produce prejudicii şi va duce la distrugerea permanentă a întregii industrii turistice din Buşteni şi împrejurimi. Un tronson de autostradă poziţionat direct deasupra oraşului, aproape de casele, pensiunile şi hotelurile din zonă; nu în ultimul rând, un tronson care ar urma să fie construit la aproximativ 30 de metri deasupra Castelului Cantacuzino, afectând întreaga configuraţie a Văii” – arată într-un comunicat de presă reprezentanții Castelului Cantacuzino.

Primarul localității Bușteni, Mircea Corbu, spune că instituțiile abilitate vor elibera avizele conform prevederilor legale și după efectuarea tuturor verificărilor necesare, în ceea ce privește posibilitatea ca traseul autostrăzii să treacă printr-o arie protejată.

Recent, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a anunțat că varianta finală de traseu pentru autostrada Ploiești – Brașov a fost avizată în CTE – CNAIR, iar costul estimat al proiectului este de 5,5 miliarde de euro, fără TVA, conform unei postări pe Facebook.

E un proiect naţional, dar dacă statul român investeşte, cine e Castelul Cantacuzino să se opună unui proiect care rezolvă toată ţara? Din contră, se eliberează oraşul Buşteni, pentru că autostrada e deasupra oraşului, iar circulaţia de tranzit nu mai intră prin oraş. Eu nu am nimic cu nimeni, eu am venit să fac treabă la Buşteni. (…) Nu am interese meschine, se vede din munca pe care o duc. (…) Noi, ca UAT Buşteni, punem la dispoziţie toate avizele ca să se poată realiza această autostradă promisă de 50 de ani” – a afirmat Mircea Corbu.

Autostrada Ploiești – Brașov va conecta centrele turistice importante de pe Valea Prahovei, inclusiv Comarnic, Sinaia, Azuga, Predeal și Brașov. Această nouă infrastructură va facilita și îmbunătăți accesul către aceste destinații turistice deosebite.