Reprezentanții de top ai marilor retaileri, discuții la ANPC. Despre ce rețele este vorba

După controalele efectuate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) la marile lanțuri de magazine, mai mulți reprezentanți de top ai celor mai importanți jucători de pe piața românească au cerut să discute cu reprezentanții autorității pentru a “înțelege” ce trebuie să facă, afirmă Paul Angel, director general în cadrul ANPC.

Este vorba de lanțurile Carrefour și Auchan, reprezentate la nivelul cel mai înalt (CEO), însă, s-au mai prezentat și oficiali ai Kaufland, dar și Asociația Marilor Retaileri din România (AMRCR).

„Înțeleg că procedurile sunt destul de stricte. La nivel de conducere, am discutat cu reprezentanții de top ai marilor rețele comerciale, mă refer la CEO-ul de la Carrefour care a venit după controalele noastre și a vrut să discute și să înțeleagă exact ce trebuie să facă. Ne-a și arătat cum și la ce capitol sunt procedurile și chiar foarte ridicate de respectare a calității produselor. A venit, de asemenea, și CEO-ul de la Auchan care a prezentat și el situația la nivel de top management”, a declarat Paul Anghel într-o conferință pe teme de retail.  

Paul Anghel consideră că problemele nu sunt neapărat legate de proceduri, ci mai degrabă țin de implementarea lor.

“Sunt cam peste tot aceleași probleme. După părerea mea, problemele sunt undeva în middle management sau jos la manipulatori. Sigur, aceasta nu exclude vina operatorului economic, dar încercăm să găsim niște circumstante atenuante de ce s-a întâmplat și niște motive”, a mai spus Paul Anghel.

El a mai afirmat că nu au fost făcute presiuni nici din punct de vedere politic și nici din partea unor ambasade străini asupra reprezentaților autorității în urma controalelor.

ANPC a derulat, în ultima vreme, o serie de controale care au vizat rețelele de hipermarketuri și supermarketuri, dar și mai multe piețe. Printre lanțurile controlate și la care au fost semnalate probleme se numără Carrefour, Cora, Auchan, Mega Image și Kaufland.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Cum se fereste Piedone de ”vanatori”

Cum se ferește Piedone de ”vânători”! Cadoul inedit primit de edil

Cristian Popescu Piedone își ține la curent urmăritorii de pe rețelele sociale cu evenimentele din viața sa. Așa s-a întâmplat și astăzi, când a...

Barajul Bicaz, verificat după cutremurul de azi dimineață!

În urma unui cutremur cu magnitudinea de 3.3, care a avut loc în această dimineață în județul Neamț, autoritățile au demarat verificări în zona...