Revine frunza Elenei Udrea ca brand turistic al României! Ministrul Turismului cere hotelurilor din țară să afișeze logo-ul

Ministrul Turismului cere hotelurilor din țară să afișeze logo-ul și a dat un ordin în acest sens.

Daniel Cadariu a spus la TVR că brandul este în continuare în vigoare, dar nu e folosit aproape deloc, deși campania de construire a brandului a costat 30 de milioane de euro.

Ministerul lucrează și la un ordin care să precizeze unde să fie amplasat logo-ul și ce dimensiuni să aibă.

Pregătim al doilea ordin și venim cu precizări clare: la interior trebuie afișat, ce dimensiune minimă și care e locația și simultan în exterior, care este locația, care este dimensiunea minimă, cu obligația tuturor agenților care fac activitate de primire turistică, cazare și așa mai departe, să îl afișeze, este un prim pas”, a spus Cadariu la Europa FM.

În martie a fost înființat un Consiliu de Brand Turistic Național

România caută un nou brand de țară și un nou logo, aceasta deoarece se consideră că celebra „Frunză”, de pe vremea ministrului Udrea, e depășită” – nota Ziarul Puterea în martie anul acesta. La data menționată fusese înființat un Consiliu de Brand Turistic Național, ca să aleagă o imagine și care să învețe Ministerul Turismului cum să aducă mai mulți vizitatori. Din acest consiliu fac parte reprezentanți ai industriei Turismului și ai Guvernului.

Consiliul de Brand Turistic Național trebuie să aleagă noi idei pentru promovarea țării și să stabilească metode prin care se pot aduce mai mulți turiști străini, spuneam noi la acea dată.

În urma discuțiilor avute, am constituit un consiliu de brand turistic național, printr-un ordin de ministru, în care am acceptat foarte mulți reprezentanți ai celor care reprezintă activitatea turistică și mai puțin reprezentanți ai ministerului și de la care așteptăm să ne propună o nouă strategie de promovare și de marketing pentru turism”, declara atunci  ministrul Turismului, Daniel Cadariu.

Ministrul mai spunea atunci că strategia ar putea include și posibilitatea de a revigora și logo-ul și brandul pe care România îl are în momentul de față: „Principala lui sarcină ar fi să ne spună nouă, Ministerului, cum să acționăm în ceea ce privește promovarea și marketingul”.

„Frunza” a declanșat valuri

Celebra frunză a fostei „blonde de la Cotroceni” a stârnit, la vremea lansării conceptului, valuri de controverse. Pentru crearea acestui logo, statul român a cheltuit 850.000 de euro. Însă, cei mai mulți bani au fost investiți în promovarea brandului. Nu mai puțin de 75 de milioane de euro s-au cheltuit cu promovarea brandului turistic al României, bani proveniți din fonduri europene nerambursabile.

Ministerul Turismului, condus în 2010 de Elena Udrea, a ales ca asocierea THR ­ Asesores en Turismo, Hoteleria y Recreacion SA ­ Taylor Nelson Sofres să realizeze brandul turistic al României pentru suma menţionată. Lansat cu surle şi trâmbiţe la Shanghai, în China, brandul turistic a declanşat scandalul mediatic.

Cu toate acestea, reprezentanţii ministerului au susţinut că asocierea THR-TNS este una dintre cele mai prestigioase firme de branding din lume, care a construit branduri de turism pentru Argentina, Spania, Croaţia. Pentru a putea utiliza după bunul plac celebra “Frunză”, Elena Udrea a înregistrat-o la Oficiul de Stat pentru Invenţi şi Mărci.

În ciuda scandalului iscat, Udrea a alocat milioane de euro pentru promovarea brandului turistic pe plan extern, însă rezultatele obţinute au fost îmbucurătoare.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Explozie la Rafinăria Petromidia! S-a activat Planul Roșu de Intervenție

Azi dimineață a avut loc o explozie urmată de un incendiu la Rafinăria Petromidia din județul Constanța. Deflagrația a produs degajări mari de fum,...
Singurele documente care îți vor trebui pentru a putea călători în ”Air Schengen”, începând cu 31 martie

De ce documente vei avea nevoie pentru a putea călători în...

Începând din noaptea de sâmbătă spre duminică, România va intra în spațiul Schengen cu frontierele aeriene și cele maritime. Românii care vor călători cu...