România ar putea începe în această vară vaccinarea anti-COVID a copiilor între 12 și 15 ani

Publicat: 04 mai 2021, 17:15, de Mădălina Bălăceanu, în ESENȚIAL , ? cititori
România ar putea începe în această vară vaccinarea anti-COVID a copiilor între 12 și 15 ani

​​Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, marţi, că există o perspectivă ”clară”, din această vară, de imunizare a copiilor de 12 – 15 ani cu ser de la compania Pfizer/BioNTech.

El a amintit că Pfizer/BioNTech a depus toată documentaţia necesară la Agenţia Europeană a Medicamentului în vederea obţinerii autorizării administrării vaccinului anti-COVID pentru grupa de vârstă 12-15 ani.

„Ne aşteptăm ca în următoarele zile FDA (Food and Drug Administration – Agenţia Medicamentului din SUA) să acorde această autorizare şi foarte probabil că, în perioada lunii următoare, şi Agenţia Europeană a Medicamentului va elibera această autorizare, aşa încât avem o perspectivă cât se poate de clară ca din această vară să putem vaccina şi persoanele din grupa de vârstă 12-15 ani, care, evident, îşi doresc să se vaccineze prin acordul părinţilor”, a precizat şeful CNCAV.

Autoritatea americană pentru alimente și medicamente (FDA) se pregătește să autorizeze, la începutul săptămânii viitoare, pentru minorii cu vârste între 12 și 15 ani, vaccinul contra Covid-19 al Pfizer și BioNTech, scrie New York Times, citând oficiali federali ce cunosc planurile FDA.