România frumoasă, dar invizibilă: de ce atragem mai puţini turişti străini decât pe vremea comunismului

Ideea sună paradoxal: o ţară care a câştigat democraţia, deschiderea, integrarea europeană — şi totuşi atrage mai puţini turişti străini în prezent decât în perioada comunistă. Conform Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT), România este singura ţară din Europa unde se manifestă acest fenomen.

Am ajuns o țară de sandwich în tranzit…

E o problemă de imagine, de infrastructură, de viziune — şi dacă nu e remediată rapid, riscă să ne coste mult mai mult decât câteva cifre în statistica turismului.

Înainte era mai bine? Statisticile dau fiori

Cifrele vorbesc clar: în 1980, înainte de revoluţie şi cu sistemul comunist în plină funcţiune, România primea peste 3,4 milioane de turişti străini anual.

Astăzi, după trei decenii de tranziţie, liberalizare şi aderare la UE, România abia atinge puţin peste 2 milioane de turişti străini cu sejur.

Mai îngrijorător: avem aproape 15 milioane de vizitatori străini care trec frontiera, dar majoritatea nu se cazează — ceea ce sugerează că România e mai mult “tunel de tranzit” decât destinaţie turistică.

Concluzia de capitol:

Dacă altă ţară ar fi ”realizat” acelaşi lucru, politicienii şi experţii ar fi dat alarma de zeci de ori. Dar noi nu pare că am fi început să ne speriem cu adevărat.

Care sunt cauzele? O defalcare în patru “P”-uri

Să ne uităm la ce merge rău — şi de ce. Nu e simplu, nu e vreo conspiraţie, dar e suficient de bătător la ochi.

Promovarea slabă (Publicitate)
Cu atâtea locuri superbe – Delta Dunării, Transfăgărășanul, Bucovina, litoralul – ar trebui să fim în topul destinaţiilor europene. Dar ce face România? Mai mult bagaj de imagine lăsat în drum. Lipsesc campanii globale coerente, brand turistic puternic şi constanţă. Când vorbeşti despre marketing internaţional, nu e suficient un videoclip ocazional sau un hashtag instagramabil.

Produs şi infrastructură
Promisiunea turismului nu e doar “venim la noi” – e “venim la noi şi ne simţim bine”. Hoteluri de calitate, servicii, accesibilitate, transport, semnal GSM, WiFi decent – toate aceste elemente contează.

În multe zone turistice româneşti, infrastructura rămâne sub standardul la care turiştii s-au obişnuit în Grecia, Spania sau Croaţia. Şi când ajungi cu avionul, trenul sau maşina şi trebuie să te descurci în penumbră, “am fost în România” devine “am trecut prin România”.

Politică şi reglementări (Proceduri)
Turismul e business, dar şi politică. Dacă autorităţile locale permit dezvoltări haotice, dacă legislaţia e slabă, dacă permit construirea fără sens etc., întreg ecosistemul suferă. România are zone superbe care au fost “exploatate” fără strategie. ANAT susţine că nu există o politică coerentă de turism care să ţină pasul cu ce se întâmplă în lume.
Asta se traduce prin: zonă frumoasă, dar “vine cineva, face pensiune, dar nu investeşte în experienţă”.

Percepţie şi brand (Public image)
Paradoxal, pe vremea comunismului România era “exotică” pentru străini: cortina de fier, misterul, Carpaţii, Dracula. Acum, România e “europeană”, ceea ce înseamnă că trebuie să concureze direct cu Spania, Italia, Elveţia – iar oamenii aleg ce e convenabil, bun şi bine promovat.
Dacă nu eşti mai bun decât “bun” sau “convenţional”, devii doar “opţiune secundară”. Şi exact asta ni s-a întâmplat: în Grecia e plajă perfectă + servicii + brand; la noi e plajă + ambiguitate  + prețuri nesimțite la șezlong.

Impactul: de ce contează mai mult decât pare

Când ai mai puţini turişti străini decât în comunism, nu e doar ruşinos — e lipsă de viziune economică. Turismul aduce valute, creează joburi locale, generează investiţii. Dacă pierzi teren acolo, pierzi altceva: locuri de muncă, taxe, reputaţie, dinamism antreprenorial.

• În zonele turistice, acest declin înseamnă investiţii mai puţine, oferte mai slabe, frustrare locală.
• Pentru brandul de ţară, mesajul e: „suntem deschişi, dar nu ne putem descurca”. Nu inspiră încredere investitorilor şi turiştilor.
• Pentru comunităţi mici, care şi-au construit speranţe pe turism, e o dezamăgire reală: hoteluri nefinalizate, pensiuni aproape goale, antreprenori care se întreabă „oare a meritat?”.

Asta ar trebui să fie un semnal de alarmă. Dacă altă industriei merg prost, te mobilizezi. Dar la turism se pare că mai mult am făcut “postări pe Facebook” decât strategie.

Ce ar trebui să facem — paşi concreţi

Nu e nevoie de revoluţie, dar e nevoie de plan, responsabilitate şi muncă continuă. Iată ce ar putea să facă diferenţa:

• Brand de ţară consolidat: nu “Romania – surpriza Estului” ci “Romania – natural, autentic, între ţară şi vis”. O campanie globală – dar nu generică.
• Infrastructură şi experienţă: reabilitarea căilor de acces, modernizarea hotelurilor, traininguri pentru turism local, transport modern.
• Reglementare şi sustenabilitate: turismul masiv fără durabilitate distruge locul – avem exemple. În loc să construim pile, pensiuni, trebuie să facem experienţe memorabile.
• Parteneriate internaţionale: cu operatori globali, agenţii de turism importante, influenceri de profil. România trebuie să apară la “ce merită văzut acum”.
• Concentrare pe nişe: nu putem fi câte toate. Turismul de natură, turismul urban, turismul de sănătate – alege câte 2-3 direcţii forte şi investeşte în ele.
• Măsurare şi feedback: contorizarea reală a sejururilor, analiza motivelor pentru care turiştii nu se cazează, eliminarea zonelor de tranzit fără oprire.

Asta e: era mai bine pe vremea lui Ceaușescu, cu pistolul la tâmplă…

Când cifra de turişti de sejur e mai mică decât în 1980, într-o lume care călătoreşte de milioane de ori mai mult, nu e accident — e simptom. România nu a reuşit să transforme potenţialul (enorm) în performanţă.

Şi nu e vorba de “noi avem ce nu au alţii” – e vorba de “noi avem ce au alţii, dar nu ştim să le arătăm, să le punem în valoare, să le vindem ca experienţă”.

Dacă ne revenim, turismul poate deveni unul dintre pilonii de creştere reală. Dacă nu, vom rămâne cu “frumoşi, dar invizibili”.