România în criza materiilor prime: Ce se va întâmpla cu materialele de construcții

Românii au ajuns să plătească aproape dublu pentru materialele de construcții, comparativ cu anul trecut, potrivit analiștilor. Un exemplu: în februarie anul acesta, față de septembrie anul trecut, creșterile au fost între 60 și 80 de procente. 

Printre cauzele invocate pentru scumpirile din acest sector: preţul carburanților și preţurile crescute ale asigurărilor ( RCA și CASCO), având în vedere că transportul reprezintă o componentă a prețului final.

„Dacă este să vorbim sau să analizăm o unitate de timp care înseamnă septembrie 2021 – februarie 2022, creșterile în medie ale materialelor de construcții sunt între 60 și 80%, nu sunt 50 nu sunt 20, sunt la nivelul ăsta. Gândiți-vă ce înseamnă aceste creșteri pe un flux al unor contracte de atribuire care încep cu un studiu de fezabilitate și se termină, să spune, cu faza emiterii primei facturi. Există în momentul ăsta o criză a materiilor prime”, a declarat vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii, Irinel Gheorghe, pentru Radio Europa FM.

Companiile din sectorul construcțiilor solicită intervenția statului pentru a domoli creșterile. Între acestea: interzicerea exporturilor de materiale de construcții și începerea mai multor lucrări care să ajute respectivele firme.

Lucrul pe care statul ar putea să-l facă

„N-am vrea să ne expunem unui risc și din punctul de vedere al producătorilor de materiale de construcții, riscul ar fi ca anumite materiale să plece la export. Sunt deja țări în Uniunea Europeană în care programul PNRR funcționează și care au nevoie de materiale de construcții. O primă măsură cred că ar fi, totuși, o blocare a exporturilor de materiale de construcții din România. O altă măsură ar fi identificarea unui proiect care să fie dezvoltat pe orizontală și cred că proiectul de reabilitare termică a locuințelor este un proiect interesant”, consideră Irinel Gheorghe.

Ca urmare, Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii cere măsuri pentru o temperare a prețului benzinei și motorinei:

Potrivit aceleiași surse, „ar mai putea fi un lucru pe care statul ar putea să-l facă, acela să intervină cumva pe prețul combustibilului. Vedem că toată această isterie, creată artificial sau nu, dar toată această isterie crește de fiecare dată când are locr prețul cu un leu, un leu jumate, prețul pe litru, este destul de mult”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...