Fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a inclus în PNRR o serie de proiecte despre care nu s-a vorbit nimic în spațiul public.
Scanarea rapidă a albiilor minore
Unul dintre aceste proiecte „secrete” transmise la Bruxelles și menționat în anexa de 767 de pagini la Propunerea de decizie de punere în aplicare a Consiliului de aprobare a evaluării planului de redresare și reziliență al Românie este „realizarea cadastrului apelor”.
Potrivit documentului, „Obiectivul acestei investiții este de a delimita rapid albiile minore ale cursurilor de apă, utilizând tehnici de interpretare și prelucrare semiautomata a informațiilor satelitare disponibile la nivel mondial și european pentru aproximativ 70 % din lungimea cursurilor de apă cadastrate, determinarea prin metode semiautomate a zonelor active hidromorfologic (eroziune/sedimentare) care să sprijine punerea în aplicare a Directivei-cadru privind apa, a punctelor critice ale infrastructurilor longitudinale ale cursurilor de apă (diguri, apărări de mal) în vederea prioritizării punerii în aplicare a Directivei privind inundațiile„.
Conforma anexei PNRR, cadastrul apelor va fi elaborat și operaționalizat prin:
- achiziționarea unui model digital de teren (DTM)/ model digital de suprafață (DSM) la nivel național, bazat pe informații satelitare, care va fi pus la dispoziția tuturor autorităților de stat;
- dezvoltarea de software pentru determinarea modificării albiei râurilor (procesul de eroziune/sedimentare), monitorizarea extracției de pietriș și potențialul de alunecare a solului în zonele cu baraje și lacuri de acumulare;
- digitizarea și delimitarea semiautomată a albiile minore ale cursurilor de apă pe baza imaginilor ortofoto DTM/DSM și a imaginilor satelitare.
De asemenea, în PNRR-ul transmis de România către Comisia Europeană se estimează implementarea acestei investiții se va finaliza până la 31 decembrie 2025, dar nu se face nicio referire la costurile realizarea cadastrului apelor.
Îți dai seama ce guverne sau perindat prin viaţa ta? Romania de 30 de ani nu are acel lucrul elementar, cadastrul apelor.