România – ZERO kilometri de cale ferată electrificați după 1990

La începutul acestui an, Uniunea Europeană a anunțat că are 1000 de miliarde de euro în următorii 10 ani pentru pactul ecologic-Green Deal, reducerea poluării.

Vestea bună este că România va fi unul dintre marii beneficiari, vestea proastă este că România nu face nimic, nu are niciun proiect eligibil pentru a cheltui acești bani oferiți gratis.

Cel mai ridicat nivel de emisii din sectorul european al transporturilor provine din transportul rutier (73%), urmat de aviație (13%) și transportul maritim (11%). Datorită nivelului ridicat de electrificare, transportul feroviar e mult mai ecologic – doar 1,6%.

Toată Europa merge către acel „Green Deal”, adică reducerea spre zero a emisiilor de carbon, a poluării. În schimb, România parca o ia în direcția contrară. Proiecte de linii neelectrificare (Otopeni!), tergiversarea realbilitării liniei București-Giurgiu si zero kilometri de cale ferată electrificați după 1990.

Mai mult, în România anului 2020 nu există nicio stație de încărcare a mașinilor electrice pe niciun drum sau autostradă. Abia în primăvara acestui an, Ministerul Transporturilor, prin CNAIR, a demarat o licitație pentru instalarea de stații de încărcare vehicule electrice pe autostrăzile din România, respectiv Coridorul IV rutier, procedură contestată din cauza birocrației.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...

Eveniment: 60 de universităţi din România îşi vor prezenta oferta educaţională...

Un număr de 60 de universităţi cu peste 6.000 de programe de studiu pentru licenţă, masterat şi doctorat îşi vor prezenta oferta educaţională online,...