Romsilva majorează cantităţile de lemn pentru foc destinat populaţiei

Publicat: 14 sept. 2022, 20:30, de Viorela Pitulice, în ACTUALITATE , ? cititori
Romsilva majorează cantităţile de lemn pentru foc destinat populaţiei

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva va suplimenta cu 500.000 de metri cubi volumul de lemn pentru industrie, dar va majora şi cantităţile de lemn pentru foc destinat populaţiei, ca urmare a cererii ridicate.

De asemenea, conducerea Romsilva analizează posibilitatea relocării, din pădurile administrate, a unor volume de lemn pentru foc din zonele unde există excedent, în special în zonele de munte, către zonele deficitare, pentru a echilibra astfel piaţa lemnului pentru foc.

„În acelaşi timp, având în vedere cererea ridicată pentru lemn din partea industriei, conducerea Romsilva a identificat posibilitatea suplimentării volumului oferit pe piaţă cu circa 500.000 de metri cubi de lemn din producţia acestui an. Conform prevederilor legale, această măsură va fi supusă aprobării Consiliului de Administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva în şedinţa din 29 septembrie a.c.”, se arată într-un comunicat al regiei.

În primele opt luni, Romsilva a livrat direct populaţiei 1.217.464 metri cubi lemn pentru foc, cu 362.399 de metri cubi mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Până la finalul anului, volumul de lemn pentru foc oferit direct populaţiei este estimat să atingă circa două milioane de metri cubi.