Rusalii cu vreme extremă: între caniculă și furtuni violente

Publicat: 06 iun. 2025, 11:12, de Patrisia Brătan, în METEO , ? cititori
Rusalii cu vreme extremă: între caniculă și furtuni violente
sursa foto: colaj Puterea

Rusalii cu temperaturi de până la 35°C și disconfort termic în vestul și sudul țării. În același timp, sunt așteptate furtuni violente, cu vijelii și grindină, mai ales în Oltenia și Moldova.

Val de căldură și disconfort termic în vest și sud de Rusalii

Ziua de vineri, 6 iunie, aduce o combinație periculoasă de fenomene meteo severe, chiar în preajma sărbătorii de Rusalii. ANM a emis mai multe avertizări de tip Cod galben și portocaliu, valabile în intervalul 12:00 – 23:00.

În Banat, Crișana, Maramureș, nord-vestul Transilvaniei, precum și în sudul Olteniei și Munteniei, se vor înregistra temperaturi ridicate, de până la 35°C. Disconfortul termic va fi resimțit mai ales în vest și sud, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Vezi și: Mai multe județe din România, sub Cod galben de caniculă

Grindină în mai multe zone ale țării

Tot în cursul zilei de vineri, instabilitatea atmosferică se va accentua în mai multe regiuni. Sub Cod galben intră Banatul, Transilvania, vestul și nordul Munteniei, dar și centrul Moldovei. Aici se vor semnala averse torențiale, descărcări electrice, vijelii cu rafale de 50-70 km/h și căderi de grindină.

Sub cod portocaliu, situația este și mai gravă în Oltenia, nordul Moldovei și zonele montane. Aici, rafalele pot atinge 90 km/h, iar cantitățile de apă pot depăși 60 l/mp în intervale scurte.

Weekend cu temperaturi extreme în majoritatea regiunilor

Sărbătoarea de Rusalii vine cu un val de căldură peste normalul perioadei. ANM a emis o avertizare cod galben valabilă pentru zilele de sâmbătă și duminică, 7 și 8 iunie, în intervalul orar 12:00 – 21:00. Vor fi afectate Banatul, Crișana, Maramureșul, Transilvania, Oltenia, sudul Munteniei și nordul Moldovei. Temperaturile maxime se vor situa între 30 și 36 de grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în Banat și sud-vestul Olteniei.

Disconfortul termic va fi accentuat, în special în vest, dar și local în restul regiunilor, acolo unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.