Rusia refuză în continuare să importe produse alimentare din Uniunea Europeană

Preşedintele rus Vladimir Putin a decis, sâmbătă, prelungirea până la finalul lui 2021 a embargoului asupra produselor alimentare occidentale, măsură introdusă iniţial în 2014 ca răspuns la sancţiunile impuse de SUA şi de Uniunea Europeană contra Moscovei pentru rolul acesteia în criza ucraineană, relatează AFP şi EFE.

Decretul, semnat sâmbătă de şeful statului rus, extinde până la 31 decembrie 2021 interdicţia importării în Rusia a produselor alimentare provenind în principal din Uniunea Europeană.

Aceste măsuri, luate în august 2014, se aplică majorităţii produselor alimentare provenind din ţări care sancţionează Rusia pentru anexarea peninsulei ucrainene Crimeea, în luna martie a aceluiaşi an, şi pentru sprijinul acordat separatiştilor din estul Ucrainei.

Acest embargo a fost prelungit deja de cinci ori, drept răspuns la extinderea sancţiunilor economice europene impuse Moscovei.

La finalul lunii iunie, Uniunea Europeană a decis să extindă cu şase luni sancţiunile economice contra Rusiei. UE nu recunoaşte anexarea peninsulei Crimeea de Rusia în 2014, considerată o „încălcare a dreptului internaţional”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Scandal la Brăila: Primăria acuzată de fraudă cu fonduri europene în...

Primăria Brăila se află în centrul unui scandal major după ce a fost acuzată că a folosit Festivalul Peștelui, un eveniment finanțat din fonduri...

Cine este șeful de serviciu secret care s-a înrolat la AUR

Partidul lui George Simion a început să atragă ca un magnet o serie de rezerviști militari, iar de curând a făcut o achiziție de...