Rusia spune că va proteja Belarusul dacă UE va impune sancțiuni economice

Publicat: 31 mai 2021, 21:15, de Mădălina Bălăceanu, în Internațional , ? cititori
Rusia spune că va proteja Belarusul dacă UE va impune sancțiuni economice

Rusia va apăra Belarusul și îl va susține dacă Uniunea Europeană va impune sancțiuni economice împotriva administrației de la Minsk, potrivit unui oficial din ministerul de externe de la Moscova, citat de agenția de presă RIA.

„Cred că ne vom proteja partenerul belarus şi ne vom ajuta aliatul. Iar ceea ce propun occidentalii împotriva Belarus suscită emoţii absolut negative”, a afirmat diplomatul rus, potrivit căruia „este necesar în primul rând să investigăm ceea ce s-a întâmplat şi apoi să ne gândim cum să reacţionăm, să nu facem declaraţii pripite”, transmite Agerpres.

Mai multe state europene au impus restricții asupra zborurilor operate de aviația belarusă, în urma aterizării forțate a zborului Ryanair de pe 23 mai. UE ia în considerare și alte sancțiuni.

Miercuri, Lukașenko a vorbit în fața parlamentului de la Minsk de unde a spus că Occidentul poartă „un război hibrid împotriva sa” și s-a justificat spunând că a respectat toate normele internaționale.

Svetlana Tihanovskaia: Roman Protasevici sigur a fost bătut şi torturat

Între timp, Svetlana Tihanovskaia, figură marcantă a opoziţiei belaruse din exil, a declarat luni că jurnalistul Roman Protasevici, arestat de regimul de la Minsk în urma deturnării avionului Ryanair, a fost bătut şi torturat în închisoarea unde este deţinut, relatează Reuters.

Un avocat căruia i s-a permis să se întâlnească cu Protasevici şi cu iubita acestuia, Sofia Sapega, de naţionalitate rusă, arestată şi ea în urma deturnării avionului, a spus că el se simte bine. „Dar este îndoielnic, pentru că sigur a fost bătut şi torturat”, a declarat Tihanovskaia într-o conferinţă de presă la Tallinn.

Tihanovskaia nu a oferit nicio dovadă în sprijinul afirmaţiilor sale, notează Reuters, însă şi părinţii lui Protasevici au declarat că în înregistrarea video difuzată de autorităţile belaruse fiul lor apare cu faţa tumefiată şi cu vizibile semne de tortură.

În acest context, unii observatori ruşi au declarat la postul de radio Eho Moskvî că la deţinuţii politici în Belarus au acces doar avocaţi aflaţi în serviciul regimului de la Minsk.