Rușii și ucrainenii nu mai dau năvală, iar vacanțele în Antalya s-au ieftinit

Publicat: 03 mai 2022, 14:30, de Otilia Caloian, în Turism , ? cititori
Rușii și ucrainenii nu mai dau năvală, iar vacanțele în Antalya s-au ieftinit
Sursa foto: Pixabay.com

Hotelierii din Antalya au lansat oferte speciale cu preţuri reduse pentru sejururi în urma scăderii numărului de turişti ruşi şi ucraineni, după începerea conflictului militar din Ucraina.

„În general vânzările pe Antalya merg bine, sigur, nu la nivelul celor din 2019, dar stăm bine. Suntem undeva cam pe la 60-70% faţă de aceeaşi perioadă din 2019. Şi asta în principal datorită preţurilor. În ultimii doi ani nu a fost nici măcar un caz mare de Covid la mii de hoteluri, care săptămânal trebuie să completeze nişte documente la autorităţile turce care se ocupa cu pandemia. Ei sunt foarte atenţi pentru că pierd mult odată cu apariţia unor cazuri de Covid şi asta a făcut să mai crească tarifele. Dar având în vedere creşterea preţurilor, vânzările merg bine pentru Antalya, pentru că în ultimele două-trei săptămâni au început să apară şi ofertele speciale pentru multe hoteluri. Sfatul meu pentru turiştii români este să îşi contacteze agentul de turism şi să îl întrebe la nivelul de buget pe care îl au ce hotel le recomandă. Pentru că mulţi au anulat, prin reducerile acestea, creşterile din ultimii ani, pentru că nu au încotro. Pentru hotelurile care au 15-20 % turişti ruşi şi ucraineni nu e o problemă, dar cei care au 65%, nu au încotro, se bazează pe turiştii din aceste ţări, trebuie să reducă. Din 15 milioane de turişti cât au venit în 2019 în Antalya, aproape 7 milioane erau ruşi şi ucraineni, aproape 45% şi se simte pe piaţa lor”, a declarat, pentru Agerpres, prim-vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Alin Burcea.

Acesta a precizat că ofertele speciale ar fi trebuit să fie anunţate la scurt timp după invazia armatei ruse în Ucraina, în luna martie, pentru a pregăti mai bine sezonul estival.

„Toate vânzările au scăzut un pic după invadarea Ucrainei de către Rusia dar în ultimul timp şi-au revenit. Preţurile nu au crescut din cauza războiului, datorită războiului au scăzut. Problema este că ei vin cu oferte speciale acum. Puteau să vină cu aceste oferte din martie pentru că puteau să anticipeze că nu vor mai veni turişti ucraineni şi ruşi la fel de mulţi. Şi să nu stea atât să aştepte. Pentru că şi costurile unor astfel de hoteluri mamut cum sunt în Antalya sunt enorme. În plus, şi la ei au crescut preţurile la toate utilităţile, gaze energie electrică, tot. Deci problema creşterii preţurilor în Turcia este reală. Am impresia că în Grecia statul a mai ajutat cumva hotelierii, în schimb în Turcia, nu. Ca şi în România, pe litoralul românesc, unde au crescut preţurile cu 20%. Motiv pentru care este cea mai proastă vânzare de când se vinde litoralul românesc”, a completat Burcea.

A crescut numărul de turiști români în Antalya în 2022

În ceea ce priveşte numărul de turişti români care vor alege în acest an litoralul turcesc din zona Antalya, Burcea s-a arătat încrezător, afirmând că acesta va fi mai mare decât în ultimii doi ani.

„Cu siguranţă numărul de turişti români care vor alege Antalya anul acesta va fi peste 2020 şi 2021. Peste 2020, cu siguranţă. Noi anul trecut am avut 7.500 de turişti şi anul acesta cred că vom face 12.500. Ne aşteptăm la o creştere de 50%. Nu are cum să nu fie aşa, toată lumea ştie ce înseamnă un sejur în Antalya, au dispărut şi restricţiile cu Covidul. Acum poţi intra în Turcia şi cu testul antigen de 50 de lei şi cu siguranţă îl vor scoate şi pe ăla. Pentru că ei acum au 3.000 de cazuri şi la 80 de milioane de locuitori este foarte puţin. Şi ei fac multe teste, deci raportat la populaţie, cazurile sunt insignifiante. Toată lumea observă că numărul de cazuri este în descreştere, singura problemă a rămas că trebuie să o legalizeze. Eu mă aştept de la 1 iunie în proporţie de 99% să scoată toate restricţiile”, a mai spus CEO Paralela 45.

Un turist din Constanţa a ales să fugă de aglomeraţia de 1 Mai de pe litoralul românesc, optând pentru un sejur în Antalya, unde sezonul de vară s-a deschis la mijlocul lunii aprilie.

„Am venit în Antalya pentru că am vrut să fugim un pic de aglomeraţia de la mare, noi fiind din Constanţa. Noi de obicei plecăm undeva mai departe de Europa, dar acum am ales să ne facem un buget ceva mai redus şi după ceva căutări, cred că ţinând cont de calitate şi preţ am ales bine această variantă în Antalya. Am căutat un pic de linişte şi o vacanţă bună pentru copii, ne orientăm către familie mai mult. Avem tot ce ne trebuie în resort din punctul ăsta de vedere”, a spus turistul român reprezentanţilor presei române în cadrul unui infotrip organizat de Paralela 45.

O altă turistă din România a afirmat că după doi ani de pandemie în care nu a ieşit din ţară a ales Antalya pentru ospitalitatea de care dau dovadă hotelierii turci.

„Am ales Antalya pentru că nu am fost niciodată până acum, am auzit că ospitalitatea este extraordinară şi din primele trei zile pe care le-am avut noi, chiar s-a dovedit că este adevărat. Avem un sejur de 8 zile, am optat să facem şi nişte excursii, la Pamukale, o să mergem şi în Antalya la delfinariu. Profităm de toate ofertele ca să ne bucurăm să vedem tot ce se poate aici. Nu am plecat deloc în timpul pandemiei şi de asta cu prima ocazie am dat fuga să ne relaxăm. Nu am plecat nicăieri pentru că am dorit să ne protejăm şi am ţinut cont de toate restricţiile, am stat cuminţi acasă. Din acest punct de vedere este foarte bine aici, deşi eu mai port mască atunci când este aglomerat. Este bună pentru orice altceva, pentru orice viroză”, a afirmat aceasta.

Pentru sejururile în Antalya, turiştii români au la dispoziţie 10 zboruri charter săptămânale din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Târgu – Mureş, Baia Mare, Sibiu, Oradea, Bacău, în perioada 23 aprilie – 22 octombrie, pentru că în septembrie şi octombrie sunt temperaturi de vară în Antalya, de peste 27-28 de grade.

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele