S-a blocat rotativa? Ciolacu nu mai vrea negocieri pentru noul cabinet

Publicat: 20 mai 2023, 12:35, de Florentin Lucaniuc, în POLITICĂ , ? cititori
S-a blocat rotativa? Ciolacu nu mai vrea negocieri pentru noul cabinet

Liderul PSD spune că negocierile pentru noul guvern trebuie sistate pentur că trebuie rezolvată greva profesorilor sau pensiile speciale.

Liderul PSD Marcel Ciolacu consideră că orice negociere privind viitorul Cabinet trebuie suspendată până la rezolvarea solicitărilor sindicatelor, dar şi a restanţei majore privind reforma pensiilor speciale, pe care le consideră prioritare.

”De când am intrat la guvernare prioritatea noastră a fost stabilitatea ţării şi buna guvernare, astfel încât românii şi economia româneasca să treacă mai uşor peste multiplele crize cu care ne confruntăm. Este clar că în acest moment agenda românilor nu mai coincide cu agenda politică, iar eu am promis că niciodată nu am să pun interesele politice mai presus de intereselor românilor. De aceea, cred că, în acest moment, prioritatea tuturor decidenţilor politici trebuie să fie rezolvarea solicitărilor sindicatelor, dar şi restanţa majoră privind reforma pensiilor speciale. Până la rezolvarea acestor două priorităţi, orice negociere privind viitorul Cabinet trebuie suspendată”, a scris Ciolacu pe Facebook sâmbătă.

În opinia sa, coaliţia are datoria să se reunească în primul rând pentru urgenţele românilor, iar programul de guvernare viitor este obligatoriu să prevadă soluţiile sustenabile şi un termen clar pentru noua lege a salarizării.

Sindicatele din educație urmează să declanşeze de luni greva generală, iar sindicatele din sănătate ameninţă şi ele cu proteste.

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe Antal Arpad a declarat, pentru News.ro, că reprezentanţii conducerii UDMR au luat, vineri, decizia de a continua negocierile în coaliţie privind portofoliile în viitorul Cabinet Ciolacu, după rotaţia premierilor şi a adăugat că Uniunea îşi doreşte să continue guvernarea. „Dacă argumentul PSD de pastrare a Ministerului Transporturilor este faptul că domnul Sorin Grindeanu este eficient, atunci în aceeaşi măsură putem spune că domnul Cseke Attila este un ministru eficient”, a mai precizat acesta. Negocierile liderilor coaliţiei ar putea fi reluate luni, au afirmat surse social-democrate.

Premierul liberal Nicolae Ciucă ar urma să demisioneze săptămâna viitoare, postul urmând să fie preluat de către Marcel Ciolacu.