Să oprim curentul pentru Republica Moldova? Soluția ”simplă” care nu rezolvă complicata criză energetică a României

România poate limita exporturile de energie în orele critice, dacă propria securitate energetică o cere. Dar oprirea totală a livrărilor către Republica Moldova nu repornește reactorul de la Cernavodă, nu umple Dunărea, nu repară hidrocentralele și nu construiește peste noapte centralele pe gaz promise de ani întregi. Ar recupera, eventual, câteva sute de megawați și ar arunca o parte a crizei peste Prut.

A început marele festival național al expertului energetic de studio.

Oameni care până ieri confundau megawattul cu megawatt-ora tună acum despre „planul de distrugere a sistemului energetic românesc”. Oamenii Răi au închis cărbunele, au pus lacătul pe independență, au vândut țara bucată cu bucată și, probabil, au băut și apa din Dunăre.

Iar acum s-au răzgândit! Leșini de râs, dacă nu riști să leșini mai întâi de căldură.

A venit să dea cu bocancii în subiect chiar și Viorica Dăncilă, cel mai comic prim-ministru pe care l-a avut România, care a explicat că PNRR a fost „un program de demolare” prin care „ne-am distrus sistemul energetic național”.

Aceeași Viorica Dăncilă sub al cărei guvern, în 2019, Termocentrala Rovinari rămânea fără cărbune, România creștea importurile, iar premierul cerea serviciilor secrete să cerceteze dacă nu cumva există niște interese misterioase în spatele crizei.

Continuitatea gândirii este admirabilă: când nu înțelegi sistemul energetic, chemi serviciile. Dacă nici ele nu găsesc megawații dispăruți, denunți trădarea națională.

Criza actuală nu a început la Bruxelles, ci pe Dunăre

Cauza imediată a stării de alertă este cât se poate de concretă.

Debitul foarte scăzut al Dunării a afectat funcționarea Centralei nucleare de la Cernavodă. Unitatea 1, care asigura aproximativ 700 MW și aproape 10% din consumul național, a fost oprită.

Guvernul a alocat bani pentru lucrări de urgență la bifurcația Bala–Dunărea Veche, încercând să mențină suficientă apă pentru răcirea Unității 2.

În același timp, seceta a redus producția hidro, exact acea componentă flexibilă care ar fi trebuit să acopere rapid vârfurile de consum.

România a rămas, așadar, fără o parte importantă din producția nucleară și cu hidrocentralele slăbite.

Necesarul de consum este estimat la aproximativ 7.200 MW în orele de seară și ar putea ajunge la 7.800 MW. Importurile se apropie deja de 1.700 MW, iar dacă și al doilea reactor ar fi scos din funcțiune, necesarul extern ar putea depăși 2.500 MW.

Guvernul a început inclusiv discuții cu Ucraina pentru livrări de urgență în intervalele critice.

Starea de alertă a fost instituită pentru luna august tocmai din cauza acestei scăderi abrupte a producției.

Bruxelles-ul poate fi acuzat de multe lucruri. Deocamdată, nu controlează debitul Dunării.

Cărbunele nu este nevinovat, dar tranziția a fost făcută românește

Dincolo de delirul conspiraționist, există o problemă reală:

România a retras capacități energetice clasice înainte să pună în funcțiune toate capacitățile care trebuiau să le înlocuiască.

În numai patru ani, puterea instalată în centralele pe cărbune aproape s-a înjumătățit.

La jumătatea anului 2026 mai existau zece grupuri, cu o putere totală de aproximativ 1.600 MW, iar 335 MW dispăruseră din sistem numai în primul trimestru.

România și-a asumat prin PNRR eliminarea accelerată a cărbunelui, mizând pe centrale noi pe gaz, regenerabile și capacități de stocare.

Numai că centralele pe gaz de la Ișalnița și Turceni au întârziat.

Stocarea a rămas mult sub necesar.

Rețelele nu au ținut pasul cu explozia fotovoltaicelor.

Iar autoritățile au descoperit, cu uimirea caracteristică statului român, că o centrală închisă se repornește ceva mai greu decât se deschide o aplicație pe telefon.

Aici critica este perfect legitimă.

Tranziția nu înseamnă să scoți 1.000 MW din sistem și să pui în loc un PowerPoint despre viitorul verde.

Capacitățile vechi trebuie retrase numai după ce înlocuitorii lor sunt construiți, testați și conectați la rețea.

România nu s-a „răzgândit” ieri

Legenda spune că autoritățile au închis voios cărbunele, iar acum, surprinse de propria prostie, aleargă să-l redeschidă.

Realitatea are, totuși, ceva mai multe date calendaristice.

România negociază de câțiva ani cu Comisia Europeană amânarea închiderii unor grupuri.

În septembrie 2025 se discuta oficial despre păstrarea a 2,6 GW de capacități pe cărbune pentru încă cel puțin cinci ani, tocmai deoarece centralele pe gaz și proiectele regenerabile care trebuiau să le înlocuiască întârziau.

Guvernul argumenta încă de atunci că închiderea imediată ar afecta siguranța sistemului.

Prin actele adoptate în 2026, anumite capacități au fost menținute operaționale până la 31 august.

Alte grupuri trebuie păstrate pentru termoficare, pentru alimentarea unor consumatori industriali și pentru rezerva sistemului.

Cu alte cuvinte, discuția despre prelungirea funcționării cărbunelui nu s-a născut după scăderea Dunării.

Problema era cunoscută. Ceea ce lipsea era soluția definitivă, fiindcă România excelează la negocierea termenelor și întârzie admirabil la construirea centralelor.

Putem opri exporturile către Republica Moldova?

Da, în anumite condiții.

Dacă România exportă energie către Republica Moldova exact între orele 18:00 și 22:00, când sistemul nostru are deficit și importă la limita capacităților disponibile, reducerea temporară a livrărilor poate diminua presiunea.

Să presupunem că în acel interval pleacă peste Prut 250 sau 300 MW.

Păstrarea lor în România ar reduce cu aceeași cantitate necesarul de import. Nu este deloc neglijabil într-un sistem aflat aproape de limită.

Dar această măsură nu înlocuiește cei aproximativ 700 MW pierduți prin oprirea Unității 1 și nici scăderea producției hidro.

Ajută la echilibrare. Nu salvează sistemul energetic.

Iar cifra decisivă lipsește din vacarmul televizat: câți megawați pleacă efectiv spre Republica Moldova în orele critice?

Fără această informație, „să oprim exporturile” rămâne un slogan care sună bărbătește și explică foarte puțin.

Exportul de la prânz nu poate fi pus în sacoșă pentru seară

România poate exporta energie la prânz și poate importa seara fără să existe aici vreo conspirație.

La orele cu soare puternic, producția fotovoltaică poate depăși necesarul imediat. Energia este atunci vândută în sistemul regional.

După apus, producția solară dispare, consumul casnic crește, iar România începe să importe.

Electricitatea exportată la ora 14:00 nu poate fi chemată înapoi la ora 21:00.

Fără baterii, hidrocentrale cu acumulare prin pompaj sau alte capacități de stocare, ea trebuie consumată în momentul producerii.

Dacă am opri exporturile din timpul zilei, am putea ajunge pur și simplu să limităm producția parcurilor fotovoltaice. Seara am avea exact același deficit.

De aceea, orice discuție serioasă trebuie purtată pe intervale orare, nu pe totalul zilnic și cu atât mai puțin pe fotografii întâmplătoare făcute unui grafic Transelectrica.

„Export spre Moldova” nu înseamnă neapărat consum în Moldova

Mai există o complicație pe care patrioții de studio o evită cu grijă.

Republica Moldova și Ucraina funcționează într-un bloc energetic comun, sincronizat cu rețeaua europeană.

O parte din energia care traversează frontiera româno-moldovenească poate ajunge mai departe în Ucraina sau poate compensa alte fluxuri din regiune.

Au existat perioade în care prin granița cu Republica Moldova treceau peste 1.300 MW, dar o mare parte din energie era destinată Ucrainei.

În același timp, România putea importa pe frontierele cu Ungaria sau Bulgaria.

Electronul nu are pașaport moldovenesc și nici nu se oprește la vamă pentru declarația de tranzit.

Importantă este balanța sistemului românesc: cât produce, cât consumă, cât importă net și câtă capacitate de interconectare mai are disponibilă.

Simplul fapt că pe o linie apare săgeata „export” nu dovedește că România își lasă populația fără energie pentru a alimenta gratuit altă țară.

Republica Moldova nu este un bec pe care îl stingem

Republica Moldova depinde în mare măsură de importuri.

Linia Isaccea–Vulcănești i-a asigurat, în anumite perioade, până la 70% din necesarul de electricitate.

Atacurile rusești asupra infrastructurii ucrainene au arătat cât de vulnerabilă este această alimentare.

În martie 2026, scoaterea liniei din funcțiune a obligat Chișinăul să instituie stare de urgență energetică.

România are dreptul și obligația să-și protejeze propriul sistem.

Dacă apare un pericol imediat, livrările comerciale pot fi limitate, iar consumatorii români au prioritate.

Oprirea brutală și totală a alimentării Republicii Moldova ar produce însă o criză severă peste Prut și ar oferi Moscovei un cadou strategic magnific:

România ar deveni, peste noapte, vinovatul perfect pentru bezna moldovenilor.

Întrebările care trebuie puse Guvernului

Guvernul și Transelectrica trebuie să publice limpede, pentru fiecare interval critic:

• cât exportă România spre Republica Moldova;
• cât din această energie este destinată consumului moldovenesc și cât tranzitează spre Ucraina;
• cât importă simultan România pe celelalte frontiere;
• ce contracte pot fi suspendate în caz de urgență;
• câți megawați ar rămâne efectiv în sistem prin limitarea exporturilor;
• ce grupuri pe cărbune pot fi repornite și în cât timp;
• ce rezerve de cărbune există pentru funcționarea lor;
• câtă capacitate reală de stocare are România în orele de vârf.

Asta este discuția serioasă. Restul este o horă națională în jurul prizei.

România și-a vulnerabilizat sistemul retrăgând producție clasică înainte ca investițiile înlocuitoare să fie gata.

Este o eroare politică și administrativă considerabilă.

Dar criza actuală a fost declanșată de o combinație excepțională:

Dunăre foarte scăzută, reactor nuclear oprit, producție hidro redusă, consum mare și presiune regională asupra importurilor.

Limitarea exporturilor către Republica Moldova poate aduce un răgaz de câteva sute de megawați în orele decisive.

Nu poate fabrica apa lipsă, nu poate transforma studiourile de televiziune în centrale electrice și, din păcate, nici nu poate reconecta chestia aia numită Viorica Dăncilă la realitate.

Cât despre ciumeții indignați de prin studiouri, unde le-o fi dispărut patriotismul? Că de neuronul minimal nici nu poate fi vorba.