Salariaţii din Republica Moldova vor primi două zile libere plătite. În ce condiții

Publicat: 04 nov. 2021, 12:00, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Salariaţii din Republica Moldova vor primi două zile libere plătite. În ce condiții

Guvernul Republicii Moldova a aprobat miercuri un proiect de hotărâre care prevede că salariaţii vor primi două zile libere plătite pentru fiecare doză de vaccin anti-COVID-19 pe perioada stării de urgenţă în sănătate publică, după cum indică un comunicat al executivului de la Chişinău.

De asemenea, proiectul de hotărâre asigură cadrul normativ necesar pentru a permite compensarea din bugetul de stat a cheltuielilor angajatorilor privind achitarea indemnizaţiilor pentru şomaj tehnic, a indemnizaţiilor pentru zilele libere acordate pentru îngrijirea copiilor până la 12 ani şi a copiilor cu dizabilităţi în cazul sistării procesului educaţional în regim fizic.

Începând cu luna noiembrie 2021, indemnizaţiile menţionate vor fi solicitate prin intermediul Ghişeului unic de raportare electronică, de către angajatori şi vor fi achitate de Casa Naţională de Asigurări Sociale, în cazul primelor două indemnizaţii şi de către Serviciul Fiscal de Stat, pentru compensarea costurilor salariale pentru zilele libere acordate pentru vaccinare.

Date raportate de Biroul Național de Statistică al Republicii

Conform proiectului, pentru indemnizaţiile acordate salariaţilor în şomaj tehnic şi indemnizaţiile acordate salariaţilor cu copii în vârstă de până la 12 ani şi copii cu dizabilităţi, care beneficiază de zile libere în cazul suspendării temporare a procesului educaţional în regim fizic, a fost stabilit un plafon de 150 de lei pe zi, reprezentând circa 50% din câştigul salarial mediu lunar brut pe zi pe trimestrul II al anului 2021. Pentru compensaţia privind implementarea măsurilor speciale de asigurare a securităţii, protecţiei vieţii şi sănătăţii populaţiei în caz de stare de urgenţă în sănătatea publică – un plafon de 450 de lei pe zi, reprezentând circa 150% din câştigul salarial mediu lunar brut pe zi pe trimestrul II al anului 2021, conform datelor raportate de Biroul Naţional de Statistică, potrivit Agerpres.ro.

Pentru implementarea proiectului în ultimul trimestru al acestui an sunt necesare mijloace financiare de circa 45 de milioane de lei, resurse care au fost prevăzute în bugetul de stat.