Salarii mai mari decât ale unui ministru la Transelectrica. Bogdan Ivan: Aberațiile astea sunt anormale
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/05/bogdan-ivan-ministru.jpg)
Curtea de Conturi a sesizat Parchetul în urma unui control la Transelectrica, după ce a descoperit acordarea ilegală de prime și adaosuri salariale în valoare totală de aproape 30 de milioane de lei. Printre beneficiari se numără și șoferi care au încasat bonusuri de până la 10.000 de lei, fără criterii clare de performanță. Ministrul interimar al Economiei, Bogdan Ivan, a criticat public situația, catalogând-o drept „aberantă și inacceptabilă”.
Control la Transelectrica: aproape 30 de milioane de lei acordate ilegal
Potrivit unui raport al Curții de Conturi realizat în perioada 2023–2024 pentru activitatea Transelectrica din intervalul 2020–2022, compania a acordat prime și adaosuri salariale în valoare de 28.990.440 de lei, în afara condițiilor stabilite prin Contractul Colectiv de Muncă.
Printre beneficiarii acestor bonusuri s-au numărat inclusiv șoferi, care ar fi primit sume de până la 10.000 de lei fără existența unor justificări sau criterii de performanță măsurabile.
Curtea a descoperit, de asemenea:
- Prime speciale în valoare de peste 12 milioane de lei, fără dovezi care să ateste performanțele angajaților;
- Adaosuri salariale de aproape 17 milioane de lei, acordate fără legături directe cu evenimente profesionale;
- Deficiențe în derularea proiectelor de investiții, cu întârzieri majore și plăți efectuate pentru lucrări nefinalizate;
- Nerecuperarea avansurilor de la executanți, fapt ce a generat prejudicii suplimentare.
În urma constatărilor, instituția a sesizat organele de urmărire penală și a transmis Transelectrica o scrisoare oficială prin care solicită remedierea abaterilor și recuperarea prejudiciilor până la 30 aprilie 2025.
Bogdan Ivan: „Aberații care pe bună dreptate îi irită pe oameni”
Reacția ministrului interimar al Economiei, Bogdan Ivan, a fost promptă și fermă. Într-o intervenție la România TV, oficialul a condamnat public neregulile semnalate de Curtea de Conturi.
El a adăugat că în Bugetul de Venituri și Cheltuieli aprobat de minister, bonusurile și primele au fost blocate, cu excepția celor pentru companiile din industria de apărare – considerate productive și profitabile.
„În Bugetul de Venituri și Cheltuieli aprobat am blocat bonusuri și prime din astea la companii – mai puțin la cele din producția de armament, care sunt productive și profitabile. Aberațiile astea, care pe bună dreptate îi irită pe oameni, sunt anormale. Nu poți avea șofer cu salariu mai mare decât un ministru. Dacă ar fi să mă compar cu angajații din subordine, cred că sunt pe locul 200–300 ca nivel de salariu”, a declarat Ivan.
Urmează restructurări
Ministrul a anunțat că situația de la Transelectrica nu este singulară și că un audit general este în desfășurare la toate companiile aflate în subordinea Ministerului Economiei. Rezultatele acestui audit vor determina măsuri clare de reorganizare sau destructurare a entităților care nu respectă principiile de eficiență și transparență.
De asemenea, ministrul a pledat pentru un sistem salarial care să reflecte performanța reală, nu criterii arbitrare.
Ministrul Ivan a conchis că aceste reforme sunt esențiale pentru recâștigarea încrederii cetățenilor și a piețelor: „Statul trebuie să fie ferm acolo unde controlează și să impună reguli clare. Altfel, pierdem tot.”