Salariul minim a crescut, dar nu în avantajul salariatului

Publicat: 20 mart. 2024, 16:11, de Manuela Dumitru, în Business , ? cititori
Salariul minim a crescut, dar nu în avantajul salariatului

Salariul minim este vehiculat ca o mare reușită sau avantaj acordat de către politicieni celor mulți, aproximativ 1,5 milioane de angajați. Adică, 28 % din numărul total de salariați activi ”beneficiază” de 3.300 de lei din care , în mână, iau 2.079 de lei.

Acest nivel salarial devine punct de referință pentru stabilirea limitelor de contribuție pentru diverse venituri în 2024, afectând activități precum cele liber-profesionale, independente, veniturile din închirieri, investiții, tranzacții cripto și altele, și mai  este folosit și pentru determinarea plafoanelor CASS pentru veniturile din 2024.

Antreprenorii mici și mijlocii trebuie să fie rezistenți

”Românul deja a fost atins de inflație, susține jurnalistul Constantin Rudnițchi la Dialogurile Puterii. Politicienilor li se pare foarte simplă și foarte utilă creșterea salariului minim, care înseamnă, de fapt, mai mulți bani la buget. Nu e numai din rațiuni sociale. Cineva plătește acel salariu minim, respectiv,  antreprenori mici și mijlocii. Iar anul acesta și anul viitor, principala provocare pentru antreprenorii mici și mijlocii va fi să rămână în piață. Adică ei lucrează cu mari companii sau direct cu publicul larg. Companiile mari devin mai exigente și introduc așa numitele standarde de mediu. Și atunci, dacă pot să facă față, bine, dacă nu, s ar putea renunța la ei. Publicul e mai sărac sau mai strâns la buzunar pentru că a venit și peste el inflația și atunci s-ar putea să se cumpere mai puțin. Deci are o problemă de vânzări și dacă ai o problemă de vânzări, e o problemă destul de mare dacă se întinde pe o perioadă lungă de timp.

Deci, antreprenorii mici și mijlocii, vor avea o provocare și e greu să le spun eu de aici, dar în principiu, trebuie să se pregătească să fie rezistenți. O pregătire rezistentă înseamnă, în opinia mea, să faci lucruri de calitate, adică să încerci să faci lucrurile bine dacă reușești.”

Salariul minim sau viața în propriile mâini?

Dacă peste 1, 5 milioane de oameni trăiesc din salariul minim pe economie, iar pentru antreprenorii mici și mijlocii nu se arată vremuri bune, analistul Constantin Rudnițchi face o pledoarie pentru toți aceștia: ”Oamenii să încerce să-și ia un pic viața și activitatea economică în propriile mâini:

  • Să înțeleagă că atunci când se duc la un job trebuie s-o facă la modul responsabil și corect;
  • Să înțeleagă că trebuie să economisească;
  • Să nu mai aștepte atât de mult de la stat;
  • Dacă au un salariu de X lei, 20%, să încerce să economisească, să își facă un fond de rezervă pe care să-l aibă în momentul în care poate vor avea o problemă medicală sau nu vor avea job.

Știu că e greu în România, știu că salariile sunt mici pentru unii dintre noi, dar trebuie să facă acest efort, să gândească pentru viitorul lor de viitor de 10, 15, 20 de ani.”

Deci, economisiți, economisiți, investiți.

”Dacă aveți puțini bani, spune Rudnițchi, economisiți sau investiți în acțiuni, ori pe fonduri de investiții, ori în piața imobiliară, dacă vreți. Dacă sunt bani, mergeți pe acest Pilon II de pensii. El e destul de hulit de politicieni. Știu că nu prea e plăcut, tot se zgândăre pe acolo, dar eu cred că pentru tineri e un lucru foarte bun, pentru că au propria lor economisire. Deci, să se încreadă în ei, să se aștepte mai mult de la ei și să muncească pentru treaba asta decât la stat. Pentru că statul vine, trece, se schimbă ideile, trece prin crize, are probleme bugetare și atunci poate că nu le va putea oferi ceea ce credem noi că merităm.”