Salina Praid, la doar un pas de Colectiv

Publicat: 25 iul. 2022, 16:59, de Ion Teleanu, în OPINII , ? cititori
Salina Praid, la doar un pas de Colectiv

Incidentul din weekend de la Praid, unde salina aflată în circuit turistic a fost inundată de o scurgere de apă dintr-un izvor subteran, în timp ce peste 1.000 de turiști se aflau pe traseele de vizitare, a scos în evidență haosul administrativ incredibil de la această mină de sare, dar și la celelalte din țară.

Cei 1.000 de turiști care se aflau în baza de agrement a Salinei Praid, amenajată la „Orizontul 50”, la o adâncime de 120 m de la suprafaţă, au fost transportați cu autobuzele pe o distanţă de 1.250 m până la poarta de intrare în baza de  agrement.

Apa s-a infiltrat în zona de agrement pe tunelul de acces ceea ce înseamnă că oricând se putea transforma într-o nouă tragedie de amploarea celei de la Colectiv sau chiar mai mare.

S-a ajuns în această situație din cauza haosul administrativ și managerial care domnește la Societatea Națională a Sării SA – Salrom, cu binecuvântarea Ministerului Economiei. Practic, cei aproximativ 1.000 de turiști au fost evacuați în siguranță cu microbuzele de către, atenție, patru jandarmi.

Ei sunt cei care au coordonat întreaga operațiune de evacuare a turiștilor din subteran, ieșind ultimii din baza de agrement. Dar, ceea ce se știe mai puțin și nu s-a văzut la televizor este faptul întreaga operațiune de salvare a turiștilor de la Salina Praid trebuia coordonată de directorul general al Salrom, Dan Dobrea, care are, în subordine directă, toate echipele de salvatori minieri de la fiecare dintre minele de sare din țară.

Mai mult, în maxim șase ore, fiecare echipă de salvatori de la celelalte mine trebuiau să intervină la Praid, ceea ce nu s-a întâmplat. Dar, din păcate, nu a existat nicio coordonare a salvatorilor la evenimentul de la Praid.

De ce? Pentru că directorul general al Salrom, Dan Dobrea, era acasă la Galați și a aflat din presă de incidentul de la Praid. Culmea ironiei, e drept o ironie amară, este că prima vizită de lucru a directorului general al Salrom împreună cu ministrul Economiei, Florin Spătaru, tot gălățean ca Dan Dobrea, a fost făcută la începutul lui aprilie 2022 la… Salina Praid.

S-au pozat, s-au plimbat, au zâmbit, au mâncat și distrat bine, mai ales Dobrea, iar prietenii știu și de ce. Pentru ei totul era perfect la Praid. Acum, când trebuiau să acționeze prompt, erau în weekend.

Dacă conducerea Salrom și cea a Ministerului Economiei nu conștientizează gravitatea haosului privind coordonarea salvatorilor minieri, există riscul permanent ca la orice incident, fie cum a fost cel de la Praid, turiștii să intre în panică și, nefiind coordonare a salvatorilor minieri, oricând se pot genera reacții necontrolate ale mulțimii, așa cum cum s-a întâmplat pe Stadionul Heysel din Bruxelles, la Hillsborough în Anglia sau la Colectiv, unde îmbulzeala a produs zeci de decese și mii de oameni au fost răniți.

Dar, ținând cont că Spătaru și Dobrea sunt din Galați, nu trebuie uitat că peștele de la cap se împute și se curăță de la coadă! Cum coada peștelui este la ministrul Florin Spătaru e limpede cine este capul!