Săptămâna politică românească: semipreparate și semipreparați

Oul de struțocămilă clocește îndelung. Cu ochii în lacrimi, așteptăm să vedem ce creatură va sparge coaja subțire ca să candideze la Primăria Generală a Capitalei. După ce au testat toate variantele interne, coaliticienii noștri au ajuns la mintea cea de pe urmă: candidat comun și, dacă se poate, independent. Dacă ar fi un cooking show, am putea vorbi despre un Master Chef fără criterii reale de performanță.

În cadrul săptămânii politice românești, dezbaterile și tensiunile s-au intensificat, în contextul pregătirilor pentru alegerile locale. Diverse subiecte, de la candidaturile pentru Primăria Generală a Capitalei la legiferarea traseismului și prioritățile bugetare pentru anul viitor, au stârnit reacții și polemici în mediul politic.

Una dintre temele principale a fost reprezentată de discuțiile legate de candidaturile pentru Primăria Generală a Capitalei. Cu ochii în lacrimi, așteptăm să vedem ce creatură va sparge coaja subțire a oului de struțocămilă, clocit îndelung, într-un efort politic fără precedent de a obține hibridul calitativ superior. Însă, decizia coaliticienilor de a merge pe ideea unui candidat comun, independent de partide, a fost și este subiectul unor controverse aprinse. Primarul general Nicușor Dan a exprimat dezacordul față de această inițiativă, considerând-o „neserioasă” și întârziată.

De asemenea, legiferarea traseismului a fost un subiect care a stârnit reacții vehemente în rândul partidelor politice. Liberalii au acuzat PSD-ul pentru adoptarea unei ordonanțe de urgență privind traseismul, susținând că documentul a fost redactat de miniștrii PNL, ceea ce a generat un val de critici și controverse în spațiul public.

În timp ce trecutul post-revoluție a fost adus din nou în atenție, cu declarațiile fostului președinte Ion Iliescu, care a regretat anumite episoade din primii ani de după Revoluție, subiectul priorităților bugetare pentru anul viitor a fost dezbătut în plenul Parlamentului European. Victor Negrescu, negociator-șef pentru bugetul UE, a prezentat prioritățile bugetare, evidențiind importanța anumitor domenii și programe pentru viitorul Uniunii Europene.

Discuțiile despre creșterea pensiilor și impactul populismului au fost subiecte de interes major. Ministrul Muncii a anunțat o creștere semnificativă a pensiilor pentru anumite categorii de români, în timp ce Ion Iliescu a atras atenția asupra pericolelor populismului în gestionarea crizei morale românești, subliniind necesitatea de a evita politizarea și polarizarea în abordarea conceptului de pandemie socială, definită ca populism. Venind din partea celui mai populist exemplar al scenei politice post-Bobâlna, ipoteza este cel puțin neobișnuită. Dacă nu ipocrită maximal, de-a dreptul.

În același timp, dincolo de dezbaterile politice și sociale, reapariția Blocului Suveranist Român oferă o pseudo-alternativă la partidele deja consacrate din aria tradiționalismului, sugerând o schimbare profundă în peisajul politic românesc. În fapt, va fi o ofertă politică din același spectru, cu un pic de sos nu foarte iute. Iar, din punct de vedere electoral, vor fi niște iepurași subnutriți, care vor încerca să ciugulească niște morcoviori de la nehotărâți. Fiindcă întotdeauna rămâne cineva care nu știe ce să facă cu surplusul de morcoviori.

În acest context, declarația prefectului Capitalei privind posibilitatea unei candidaturi la alegerile locale a generat noi speculații și discuții privind viitorul Bucureștilor și nevoia unei transformări radicale în gestionarea problemelor urbane. Angajamentul domnului Hopincă este comic, fiindcă nimeni nu știe cine este acest personaj. Bucureștenii nu identifică în nici un fel faptele de arme (inexistente) ale acestui nene care își autoimpune o candidatură eroică. Asta e soarta prefectoriatului modern. Nu știe nici naiba cine ești.

În concluzie, săptămâna politică românească a fost marcată de o serie de dezbateri și evenimente semnificative, reflectând tensiunile și provocările dinaintea alegerilor locale. Cu toate că discuțiile s-au axat pe o gamă largă de subiecte, de la candidaturi și legiferare la priorități bugetare și un alt fel de pandemie, un lucru este cert: viitorul politic al României rămâne șubred și plin de provocări neprognozate.

Ar trebui să spunem, aici, că alegerile proxime vor reprezenta un moment crucial pentru destinul național în următorii ani. Nu mai avem curajul să afirmăm acest lucru. Semipreparatele de laboratoare politice nu caută soluții pentru ieșirea din marasm, ci doar perpetuarea la Putere.

Esența săptămânii e greu de sintetizat. Fiindcă mediul politic este dominat de jucători slabi. Inconsistenți. Irelevanți. Jocul însuși este de un ridicol absolut. Neserios și comic. Se desfășoară pe cel mai de jos palier instinctual. Nu ne oferă în nici o secundă sentimentul că avem în față opțiuni reale. Ni se propun spre reevaluare personaje gata evaluate. Ciocoi vechi și ciocoi noi. Stereotipuri politice jalnice.

Ni se propun soluții fără consistență reală. Suntem dirijați spre opțiuni emoționale, de tipul cel mai visceral. Ăla e mai puțin hoț decît celălalt. Genul de alegere, spre care suntem mânați, va fi, din nou, plasat în zona ultimei opțiuni: cu cine mama dracilor mă asemăn? Mă las ghidonat de ăia sau voi face tot posibilul să-i blochez? Ies la vot ca măcar să nu mi-l fure? Sau stau acasă și fie ce-o fi?

Suntem, iarăși, în același punct al deciziei personale. Care nu are la îndemână vreun program remarcabil, ci doar aprecierea pericolului mai mic.

Mai contează cine anume va candida? Mai contează numele, când târguiala nu caută nici măcar personaje providențiale ci doar marionete frecventabile?