Sărăcie energetică: cine va primi ajutoare după scumpirea curentului
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2021/10/factura-energie-electrica-erori-liberalziarea-pietei-840x500-2.jpg)
Ministerul Muncii și Ministerul Energiei au elaborat un proiect de ordonanță de urgență care vizează introducerea unui nou mecanism de sprijin financiar pentru consumatorii casnici de energie electrică aflați în situație de sărăcie energetică. Măsura ar urma să se aplice începând cu 1 iulie 2025, odată cu expirarea actualei scheme de plafonare a prețurilor, prevăzută de OUG nr.6/2025.
Potrivit notei de fundamentare, noul sprijin va lua forma unui tichet lunar, încărcat automat și utilizabil exclusiv pentru plata facturilor la energie electrică. Măsura ar urma să se aplice până la 31 martie 2026 și va avea ca beneficiari mai multe categorii vulnerabile, identificate pe baza veniturilor și a unor criterii sociale și medicale.
Proiectul este legitim ca scop și necesar social, dar NU poate fi adoptat de guvernul interimar fără riscuri juridice și constituționale majore. Trebuie asumat de un guvern învestit cu autoritate deplină, pentru a evita contestările și a garanta stabilitatea măsurii. Elaborarea proiectului acum este o etapă necesară de pregătire, nu adoptare.
Categoriile eligibile
Vor putea beneficia de acest sprijin:
-
Persoanele singure cu un venit net lunar sub 2.574 lei;
-
Familiile cu venit net lunar/membru sub 1.784 lei;
-
Persoanele cu dizabilități (grad grav, accentuat sau mediu), în limita unui venit de 3.641 lei pentru persoanele singure și 2.460 lei/membru pentru familii;
-
Persoanele cu afecțiuni medicale care necesită echipamente alimentate electric sau cu mobilitate redusă;
-
Familiile cu cel puțin 3 copii sau cele monoparentale, cu venituri de până la 2.460 lei/membru.
Persoanele care nu locuiesc în România sau se află în detenție ori în centre rezidențiale nu vor fi eligibile.
Sistem digital de gestionare
Cererea pentru sprijin va putea fi depusă exclusiv online, printr-o aplicație dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale. În sprijinul celor care nu au acces la mediul digital, autoritățile locale, Poșta Română și furnizorii de energie vor asigura suport pentru depunerea cererii.
Eligibilitatea va fi stabilită automat, în funcție de datele din bazele naționale privind evidența populației și veniturile individuale. Tichetul va fi emis și gestionat prin Compania Națională Poșta Română, care va efectua și plățile către furnizori prin mandat poștal.
Costuri acoperite de la buget
Sprijinul financiar va fi acoperit integral din bugetul Ministerului Muncii, prin Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială. Deși documentul nu include o estimare financiară detaliată, se menționează că aproximativ 4,2 milioane de locuri de consum ar putea fi eligibile, având un consum anual sub 1.000 kWh.
Tichetele vor avea o valabilitate de 12 luni de la ultima încărcare, iar sumele neutilizate vor fi returnate la bugetul de stat.
Măsură temporară, cu impact social semnificativ
Proiectul nu are implicații asupra mediului concurențial sau asupra indicatorilor macroeconomici, dar are un rol important în protejarea dreptului la un trai decent pentru persoanele vulnerabile, subliniază autorii. El vine în contextul în care expirarea mecanismului de plafonare este așteptată să genereze o presiune suplimentară asupra bugetelor gospodăriilor cu venituri reduse.