Șase medalii câștigate de elevii români la Olimpiada Internațională de Lingvistică

Publicat: 29 iul. 2023, 22:10, de Madalina Toma, în SOCIAL , ? cititori
Șase medalii câștigate de elevii români la Olimpiada Internațională de Lingvistică

Opt elevi români au reușit să câștige o medalie de aur, trei de argint și două de bronz, în cadrul Olimpiadei Internaționale de Lingvistică (IOL), care a avut loc la Bansko, în Bulgaria.

Pe lângă medaliile câștigate, elevii au obținut și două mențiuni. Din partea României au fost trimiși opt elevi care au format două echipe, de fete și de băieți.

În decursul zilelor de marți și joi, au avut loc probele individuală și cea de echipă, conform programului concursului.

La proba individuală, elevii participanți au fost nevoiți să rezolve 5 subiecte în decursul a 5 ore, în timp ce proba în echipe a durat doar 4 ore și a presupus rezolvarea unui singur subiect.

foto: evz.ro
foto: evz.ro

Doar echipa de băieți a fost sponsorizată de stat

Echipa de băieți a primit finanțare din partea Ministerului Educației, în timp ce echipa de fete a fost nevoită să își caute singură sponsori pentru a putea participa, conform organizatorilor Olimpiadei din România, pe 20 iulie.

De lotul olimpic care a participat anul acesta la Olimpiada IOL s-au ocupat trei persoane:
Valentina Cojocaru și Roxana Preda, asistenți universitari doctori la Facultatea de Litere a Universității din București
Paul Helmer, fost olimpic, cadru didactic asociat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Cine sunt elevii câștigători

Medalia de aur a fost câștigată de Vlad-Ștefan Oros – clasa a XII-a, Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Timișoara

Cele trei medalii de argint au mers către:
Matei Chirilă – clasa a XI-a, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, Cluj-Napoca
Mihai-Alexandru Bratu – clasa a XII-a, Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, Târgu Jiu
Elena Păvăloaia – clasa a IX-a, Colegiul Național „Sfântul Sava”, sector 1, București

Medalii de bronz:
Mihaela Anghel – clasa a IX-a, Liceul Teoretic „Alexandru Ghica”, Alexandria
Valeriia Pishchymukha – clasa a X-a, Colegiul Național „George Coșbuc”, Cluj-Napoca

Cele două mențiuni onorabile au fost câștigate de:
Andrei Cristian Nedelea Bolboacă – clasa a IX-a, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, sector 2, București
Elena-Tamara Ivanof – clasa a XII-a, Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Tulcea)