Satul în care toți cei 6.000 de oameni locuiesc pe aceeași stradă. Este unic în lume
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/05/image-6.jpeg)
Satul unic în lume în care toți locuitorii, 6.000 la număr, au domiciliul pe aceeași stradă este cunoscut drept „Cea mai lungă stradă rurală”. Aceasta are doar nouă kilometri și cu toate că pare greu de crezut, cetățenii spun că nu ar schimba nimic în viața lor.
Satul care a împreunat toți locuitorii, unic în lume
Multe persoane preferă mai nou să locuiască departe de vecini, însă, avem o excepție. În acest sat, toți oamenii au domiciliul fix pe aceeași stradă de nouă kilometri. Așezarea din Europa pare desprinsă din filme, dar este cât se poate de reală.
Satul este unic la nivel mondial și are doar 6.000 de locuitori. Așezarea a devenit faimoasă datorită configurației neobișnuite, dar și datorită stilul de viață al oamenilor de aici. Astfel, „Cea mai lungă stradă rurală din lume” este plasată în sudul Poloniei. Numele satului este Sułoszowa, cunoscut și sub numele de „Mica Toscana”, peisajul fiind motivul.
De o parte și de alta a drumului, oamenii și-au ridicat case, iar în spatele lor se află numeroase gospodării.
Cum a apărut această formă de așezare
Ei bine, Sułoszowa este o așezare liniară, concept care este numit în germană de „Strassendorf”. Se pare că această formă de așezare a apărut că urmare a nevoii de comunicare, dar și de acces facil la terenurile agricole.
Ceea ce pentru unii este o povară, pentru localnicii polonezi este un stil de viață pe care nu l-ar da pe nimic. Aici, cetățenii nu doar că locuiesc casă lângă casă, ci găsesc și modalități prin care să socializeze. Ei organizează diferite evenimente la care se adună cu toții pentru a celebra recoltele bogate.
„Nu aș schimba acest loc cu nimic altceva. Are farmecul lui. Fiecare casă are câte o fâșie de teren și fotografiile arată frumos. Unul are cereale, celălalt are rapiță, iar al treilea are altceva. De sus, culorile se văd frumos”, spune un localnic, conform Digi24.