Scamatorul facturilor

Publicat: 13 sept. 2022, 08:31, de Ion Teleanu, în OPINII , ? cititori
Scamatorul facturilor

Prin ramele negre ale ochelarilor te privește cu sictir și, din când în când, îți mai aruncă din colțul gurii un zâmbet flegmatic. Se uită prin tine ca și cum nu ai exista. Crede că toată lumea se învârte în jurul său și nimeni din jurul său nu contează.

Nu este nici Iosefini, dar nici Bill Gates sau David Rockefeller. Este ministrul Energiei Virgil Popescu, cel venit de la Drobeta Turnu Severin, de aproape un an de zile ne teorizează cu tarifele la facturile de gaze și energie electrică. Și tot el ne spunea recent că prețul carburanților ”nu va mai crește și va urma un un trend descendent”.

La începutul anului ne spunea ”că în cazul în care ar considera că facturile sunt calculate greșit și nu reflectă consumul real al consumatorilor, ori nu conțin plafonarea/compensarea, atunci nu le-ar achita, ci ar merge ”până în pânzele albe” pentru a-și face dreptate”.

Ulterior, în urmă cu vreo lună nemuritorul Virgil Popescu era uimit de realitate și chiar încerca să ne certe precizând că ”Mi-e foarte greu să înţeleg de ce există această încercare de inducere a unei panici în rândul populaţiei că la energie electrică vor fi facturi fabuloase la populaţie. Încurajăm oamenii să treacă pe becuri LED, să îşi ia electrocasnice eficiente energetic”.

Păi cu ce să-și ia oamenii becuri cu LED și electrocasnice ieftine când nu au bani să-și achite factura curentă? Mare tupeu trebuie să ai ca să dai asemenea sfaturi! Și Virgil Popescu are tupeu și aroganță cât cuprinde. Ultima mostră de tupeu a fost debitată în urmă cu câteva zile când a susținut că românii nu au facturi mari la energia electrică și jumătate din populație plătește în medie 37 de lei pe lună.

„Dacă 4,2 milioane de gospodării consumă 54 de kWh pe lună, asta înseamnă că mai mult de jumătate din populaţia României plăteşte lunar o factură de 37 de lei. Atât înseamnă 54 de kWh cu 68 de bani. Cei care consumă între 100 de kWh și 155 de kWh pe lună, plătesc o factură de 120 de lei. Mi-e foarte greu să înţeleg de ce există această încercare de inducere a unei panici în rândul populaţiei că la energia electrică vor fi facturi uriașe“, a mai declarat Virgil Popescu.

Pe bune? Chiar așa de puțin plătesc românii la facturile de curent electric și ei nu știu? Asta da tupeu! Și ce tupeu! Dar nu este el de vină, ci cel care-l ține la butoanele Ministerului Energiei, adică președintele Klaus Iohannis. Șeful statului este dresorul iar Virgil Popescu este unul din favoriții săi din trupa de la Palatul Victoria care joacă non-stop alba-neagra cu facturile românilor, adică este un scamator de mare talent.

Dar, mai grav este faptul Virgil Popescu este un scamator deghizat în apărător al săracilor care încasează lunar o avere, iar săracii, plătesc și aplaudă! Însă, din pomana săracilor, mai marii zilei își fac palate! Ca atare, când facturile la gaze și curent vor exploda, românilor nu le rămâne decât să-și aducă aminte de vorbele lui Tudor Arghezi: ”Opera aparent valoroasă a unui om de nimic nu poate decât să fie o prefăcătorie, obținute prin tertipurile infinite ale intelectualului scamator”.