Scandal la Spitalul de Copii din Iași: Rogobete, revoltat după ce fosta directoare era pe cale să revină. Cine a fost numit în funcție

Publicat: 08 oct. 2025, 19:10, de Nitulescu Gabriel, în SOCIAL , ? cititori
Scandal la Spitalul de Copii din Iași: Rogobete, revoltat după ce fosta directoare era pe cale să revină. Cine a fost numit în funcție
ministrul Rogobete

Situația de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași continuă să provoace reacții în lanț. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a răbufnit public după ce a aflat că fosta directoare, demisă în urmă cu doar două săptămâni, era la un pas să fie repusă în funcție. Decizia ar fi fost luată de conducerea Consiliului Județean Iași, însă, în cele din urmă, o altă persoană a fost numită director interimar.

Veronica Leonte, medic la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași și fost inspector la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS), a fost desemnată să conducă interimar spitalul în centrul scandalului declanșat de moartea celor șapte bebeluși infectați cu bacterii nosocomiale.

Rogobete, indignat de decizia autorităților din Iași

Reacția lui Alexandru Rogobete a fost una de uimire și furie, ministrul acuzând o „lipsă totală de responsabilitate” și un „haos administrativ fără precedent” în sistemul medical. Oficialul a amintit că el însuși a cerut demiterea conducerii spitalului după tragedia care a șocat întreaga țară.

„Este o iresponsabilitate continuă. Un haos mai mare administrativ nu am văzut în această țară. Nimeni din acel spital nu a putut să-mi explice cum s-a acționat în momentul în care a apărut primul caz. Documentele au arătat o lipsă gravă de management. Am cerut imperativ demiterea managerului și a celor implicați”, a declarat Rogobete pentru Adevărul.

Ministrul a criticat dur și decizia Consiliului Județean Iași de a readuce în funcție persoane implicate în criza sanitară:„Este noaptea minții ca, după un asemenea dezastru, să fie repus în funcție același om sub conducerea căruia s-au produs acele tragedii.”

Cine este Veronica Leonte, noul director interimar

În urma scandalului și a valului de reacții, Consiliul Județean Iași a anunțat oficial numirea Veronicăi Leonte ca director interimar al Spitalului de Copii „Sfânta Maria”. Decizia a venit după demisia medicului Radu Constantin Luca, care a renunțat la funcție la doar o săptămână de la preluarea mandatului.

Costel Alexe, președintele CJ Iași, a explicat motivele pentru care a fost aleasă Leonte, punând accent pe experiența acesteia în domeniul controlului și al managementului calității.

„Doamna doctor Veronica Leonte este licențiată în medicină și drept. A lucrat 17 ani în Casa de Asigurări de Sănătate, în cadrul Serviciului de control, unde a verificat respectarea legislației medicale și a protocoalelor. Este un specialist în managementul serviciilor de sănătate și în medicina muncii”, a declarat Alexe.

Leonte lucrează în prezent în cadrul Compartimentului de Planificare Familială de la Maternitatea „Cuza Vodă”, unde se ocupă de respectarea procedurilor și standardelor medicale. Numirea ei este văzută drept o încercare de a readuce stabilitatea în conducerea spitalului aflat sub presiunea anchetelor și a opiniei publice.

Un spital marcat de scandaluri și demisii în lanț

Criza de la Spitalul „Sfânta Maria” a izbucnit după moartea a șapte copii internați la secția de Terapie Intensivă, din cauza unor infecții nosocomiale care nu au fost gestionate corespunzător. Anchetele au arătat deficiențe majore în comunicarea internă și în aplicarea protocoalelor de urgență, fapt care a determinat intervenția directă a Ministerului Sănătății.

După demiterea fostului manager, Radu Constantin Luca a fost numit interimar, însă și-a dat demisia la scurt timp, invocând presiunea uriașă exercitată de situația din spital și de lipsa de colaborare dintre instituții.

Rogobete cere răspundere și transparență

Ministrul Sănătății insistă că responsabilitatea pentru tragedie trebuie asumată, iar repunerea în funcție a persoanelor implicate ar fi o greșeală gravă.

„Am solicitat demiterea managementului, a șefului de serviciu pentru controlul infecțiilor și a șefului ATI. Faptul că aceste persoane pot fi repropuse la conducere arată o ruptură între decizie și responsabilitate”, a spus Rogobete.

Costel Alexe a transmis că numirea Veronicăi Leonte este o soluție de tranziție, menită să asigure funcționarea spitalului până la finalizarea anchetelor și la desemnarea unui manager definitiv.