Scandal pe Legile Justiției: Grindeanu atacă USR, ministrul Marinescu cere probe
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, acuză USR că încearcă să forțeze modificarea Legilor Justiției în urma documentarului Recorder, deși unii dintre liderii formațiunii ar avea probleme în justiție. În același timp, ministrul Justiției, Radu Marinescu, le transmite magistraților să semnaleze eventualele abuzuri, dar să vină cu probe concrete.
PSD se delimitează de scandalul din Justiție
Sorin Grindeanu susține că Partidul Social Democrat a ales să stea departe de controversele apărute în jurul Justiției, în special după difuzarea documentarului Recorder. Liderul PSD spune că a urmărit dezbaterea publică, dar critică dur reacțiile unor actori politici, pe care îi acuză de ipocrizie.
„Am așa cum ați văzut, noi ne-am ținut departe de acest subiect. L-am urmărit, evident. Am văzut că sunt anumiți lideri USR cu dosare în justiție, dar care vor schimbarea legilor justiției. L-am văzut pe președintele Traian Băsescu, care e autorul celebrelor protocoale, care vrea schimbări”, a declarat Sorin Grindeanu.
În acest context, liderul PSD a făcut referire atât la lideri ai USR, cât și la fostul președinte Traian Băsescu, sugerând că solicitările de modificare a Legilor Justiției vin din partea unor persoane care au beneficiat, în trecut, de decizii controversate ale sistemului.
Cazul Dominic Fritz și criticile la adresa USR
Grindeanu a indicat indirect și situația președintelui USR, Dominic Fritz, care se află într-un litigiu cu Agenția Națională de Integritate, după ce a fost declarat incompatibil. Chiar și în acest context, Fritz a cerut schimbarea Legilor Justiției, lucru considerat problematic de liderul PSD.
Mesajul transmis de Grindeanu este că modificările legislative ar trebui discutate cu prudență și fără presiuni politice generate de interese individuale sau de cazuri aflate pe rolul instanțelor.
PSD participă la consultările pe Justiție
În pofida criticilor formulate, Sorin Grindeanu a anunțat că PSD nu va boicota dialogul instituțional privind Justiția. Partidul va participa la grupul de lucru constituit la nivel guvernamental, iar ministrul Justiției, Radu Marinescu, va reprezenta PSD în aceste discuții.
„Sunt numite forțe politice care vor să politizeze acest subiect, PSD va merge la acel grup de lucru, ministrul Radu Marinescu va merge acolo. Spuneam că premierul a făcut un grup de lucru cu ce se discută acolo”, a precizat Grindeanu.
La rândul său, ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat că, de la preluarea mandatului, nu a primit nicio sesizare oficială din partea magistraților privind abuzuri sau persecuții în sistemul judiciar, așa cum sunt descrise în documentarul Recorder.
„La Ministerul Justiției, de când sunt ministru, nu am primit niciodată vreo sesizare a vreunui magistrat, care să-mi aducă la cunoștință că ar fi victima unor abuzuri, unor persecuții, pentru faptul că gândește diferit sau pentru faptul că are o anumită viziune sau pentru faptul că expune disfuncționalități ale sistemului”, a spus Radu Marinescu, într-un interviu la RFI.
Ministrul a subliniat că nu au existat nici măcar sesizări legate de disfuncționalități interne care să poată constitui puncte de plecare pentru o analiză instituțională.
Despre frica magistraților și acuzațiile vechi de abuz
Întrebat despre ideea că magistraților le-ar fi fost teamă să vorbească din cauza unor posibile represalii, Radu Marinescu a recunoscut că discuțiile despre abuzuri în Justiție nu sunt noi și au existat și în perioadele anterioare.
„Așa este, de mult timp se vorbește despre abuzuri în Justiție și s-a vorbit despre abuzuri și în perioada în care conducerea Justiției nu era asigurată de actualele persoane care sunt… Eu aș vrea să punem capăt tuturor abuzurilor. Nu știu dacă le-a fost frică sau nu”, a declarat ministrul.
Radu Marinescu a transmis un mesaj explicit către magistrați, cerându-le să semnaleze eventualele abuzuri, dar să vină cu dovezi clare și verificabile.
„Mesajul meu direct către magistrați este: dacă aveți inamovibilitate, conform legii, dacă aveți curajul să judecați dosare grele, dosare importante (…) cu siguranță că trebuie să aveți și curajul să spuneți lucrurilor pe nume, să veniți cu elementele concrete, pentru că magistrații și juriștii știu foarte bine că nu este suficient să acuzi, ci trebuie să și probezi”, a afirmat ministrul Justiției.
Întrebat concret unde ar trebui să se adreseze magistrații care au informații despre abuzuri sau infracțiuni, Radu Marinescu a enumerat mai multe opțiuni instituționale.
„Magistrații care au cunoștințe de infracțiuni să se adreseze organelor de cercetare penală. Magistrații care au cunoștințe despre abuzuri să le semnaleze (…) Inspecției Judiciare (…) și nouă, ca Minister al Justiției, dacă doresc să ne aducă la cunoștință”, a precizat ministrul.