Schimbări pentru șoferi. Rovinieta de șapte zile dispare 

Publicat: 07 ian. 2024, 19:15, de Oana Dințică, în ESENȚIAL , ? cititori
Schimbări pentru șoferi. Rovinieta de șapte zile dispare 

Schimbări majore pentru șoferii din România: rovinieta de șapte zile care le permite șoferilor circulația pe drumurile publice dispare.  

Conform unui proiect de ordonanță de urgență emis de Guvern, se elimină rovinieta de șapte zile și se adaugă posibilitatea cumpărării unei roviniete valabilă o zi.  

Pe lângă rovinieta pentru o zi, șoferii pot opta pentru achiziționarea rovinietei pentru 10, 30, 60 de zile sau pentru un an întreg. Rovinieta pentru o perioadă de șapte zile nu va mai exista, relatează Antena 3.

Șoferii care dețin un autoturism cu o greutate până în 3,5 tone pot cumpăra rovinieta pentru o zi cu 12,5 lei, cu 16,5 lei pentru 10 zile și cu 26,5 lei o lună, iar pentru 30 de zile șoferii vor trebui să achite 42 de lei.  

Proprietarii de autoturisme care optează pentru o rovinietă cu valablitatea de un an de zile trebuie să scoată din buzunar 139,5 lei.  

Noul proiect de Ordonanță al Guvernului trebuie să transpună în legislația de la noi din țară prevederile europene din 2022. Termenul limită pe care îl avem la dispoziție este 25 martie 2024.  

Rovinieta reprezintă o taxă pentru circulația pe drumurile publice. Ea se adresează tuturor vehiculelor care circulă pe drumurile naționale. 

Amenzile pentru autoturismele care nu au valabilă o rovinietă sunt cuprinse între 250 și 500 de lei.