Scrisoare către fiica mea

Acuma, nu cred că-şi închipuie cineva că eu nu discut cu fiicele mele şi că e nevoie de net ca să le spun una, alta. Dar, de dragul provocării lansate de o prietenă, care m-a întrebat ce le-aș spune fetelor mele ca sfaturi de căpătâi în viață, uite, intru-n joc. Şi îi zicem textului de azi chiar aşa: Scrisoare către fiica mea.

Draga mea fetiţă – pentru mine, tu ştii, vei fi mereu, indiferent câţi ani arată cartea ta de identitate, fetiţa mea – eşti conştientă că nimic din ce îţi spun aici, nu constituie un sfat. Noi am vorbit, mereu, despre toate. Am comunicat. Ne-am pus în temă despre tot. Ne-am spus părerile. Şi pe tine, şi pe sora ta, v-am tratat, întotdeauna, ca pe nişte oameni mari.

Ca de la egal, la egal, vreau să spun. Am făcut consiliu de familie şi am pus toate cele pe ordinea de zi. Aţi avut dreptul la cuvânt şi la opinie. Aţi fost, desigur, exceptând ochiul meu vigilent şi atenţia imensă a tatei, pe care voi nu le-aţi simţit, că nu era cazul şi copiii nu trebuie să se simtă îngrădiţi, libere. Am fost, da – şi suntem, încă, o spun cu mândrie – bune prietene. Vom fi, evident, mereu.

Aţi avut, aşa am crezut normal să fie, drepturi şi îndatoriri. Şi a fost bine aşa. Acum, desigur, copilul tău îl creşti cum crezi şi cum consideri tu că e mai bine. Dă-i toată dragostea ta, dar nu îl face niciodată să creadă că e centrul universului, că, ce să vezi, pământul se învârte în jurul lui, căci, îi vei induce ideea, nu doar că i se cuvine tot, ci şi că trebuie să fie egoist, să bată din picior o dată şi totul i se aşterne în faţa ochilor.

Joacă-te cu el, după bunul plac şi pofta inimii, dar învaţă-l, de mic, că viaţa nu-i un joc şi el trebuie să fie responsabil şi serios. Spune-i că între poveşti şi viaţă e o linie insesizabilă şi e treaba lui să ştie de care parte se află. Vorbeşte-i despre respect, e musai să-l aibă şi pentru cei mari, şi pentru cei mici. Să nu leşine dacă aude o înjurătură – oho, şi va auzi! – dar e preferabil să nu fie vulgar.

Să nu dea niciodată primul, în alt copil, la joacă, dar nici bătut să nu-ţi vină acasă. E musai să ştie că om ca el e şi, cum zice poporul, ţiganul, şi armeanul, şi oricine. Spune-i că nu trebuie să aibă dispreţ faţă de cei mai slabi, mai săraci, mai urâţi ca el, dar nici ură faţă de cei mai puternici, mai bogaţi, mai frumoşi.

Dacă altcineva are altă orientare sexuală ori politică, decât el, spune-i că aşa e de când lumea şi aşa trebuie să fie. El nu e, cu nimic, superior celor tocmai numiţi. Arată-i variantele, de orice fel, însă, lasă-l să aleagă, să încerce, să greşească. Orice om are aceste drepturi.

Nu-l priva nici pe el, de ele. Lasă-l să cadă şi să găsească resurse să se ridice singur. Şi să pornească, pe mai departe, înainte. pe drumul drept. E bine să-i arăţi drumul drept, calea bună, dar să fii conştientă că, uneori, le mai pierde. Uneori, drumul o ia şi pe alături, pe arătură. Şi, de la căzături, se va pricopsi, la propriu şi la figurat, cu julituri, zgârieturi, vânătăi, cucuie.

Dar îi vor trece toate. Căci toate, aşa e viaţa asta, trec. Spune-i, fata mea, copilului tău, că toate lucrurile trainice se fac cu muncă, dăruire, poate şi talent, dar sigur cu mult suflet. Dacă nu picură din sufletul lui în orice face, va fi doar un frustrat şi un neîmplinit. Para mălăiaţă, oricât s-ar aţine cu gura deschisă, nu pică, direct, între dinţii lui. Ca s-o aibă, trebuie s-o culeagă. Trebuie să facă, pentru orice, un mic efort.

Du-l, în egală măsură, la teatru şi la meci. Dacă înţelege, dincolo de jocul actorilor, printre cuvinte, cum ar veni, ce trebuie, dacă nu îi vine rău, ca unui fătălău, la… dialogurile, ca să nu zic altfel, galeriilor, atunci e bine, faci om din el. Lasă-l să stea în natură, mai mult decât conectat la net. Să interacţioneze cu toată lumea şi cu toţi să vorbească pe, cum ar veni, limba fiecăruia.

Dă-i voie, ba, chiar imprimă-i faptul, să viseze visurile lui, nu pe ale tale. Nu-i frânge aripile, când şi le deschide să zboare, chiar şi spre niciunde. Permite-i să fie în rând cu păsările sau să cadă. Fii lângă el mereu, prietena lui, umărul de lângă el, stâlpul de care are nevoie, dar nu face tu, în locul lui, treburile care sunt, ca să zic aşa, în fişa postului lui de copil. Mai spune-i că, orice pe lumea asta se clădeşte doar dacă şi când pui cărămidă peste cărămidă, nu din bălării ori himere.

Şi că, mlădiţa care e el, creşte şi se dezvoltă, pentru că are, la bază, rădăcini puternice, crengi viguroase. De asemenea, să-i spui că vântul, oricât de tare bate, nu dă jos de pe soclu, o statuie. Chiar dacă ai sau vei avea foarte mulţi bani, lui nu-i da totul de-a gata. Învaţă-l să preţuiască ce are şi să aspire mereu la mai mult. Din toate punctele de vedere. Spune-i că poate, ştie, vrea, trebuie să fie cel mai bun.

Motivează-l întotdeauna în lucurile bune pe care vrea să le facă. Să ai încredere în el şi învaţă-l şi pe el să aibă. Învaţă-l să fie altruist, să împartă bucata lui de pâine şi cu cerşetorul de la colţul străzii, şi cu câinele din faţa blocului şi, desigur, cu un frate ori o soră.

Nu-l priva de mare, nici de munte, nici de depărtări, nici de apropieri, nici de orizont. Lasă-l să le vadă pe toate, să le urce, să le parcurgă, să le viseze, să le soarbă. Şi du-l la ţară, ca să nu facă, Doamne Sfinte, confuzie între pătrunjel şi conopidă şi nici să încurce, la vreun moment dat, raţa cu vaca.

Dacă are, lasă-l cu bunicii. Învaţă-l să-şi preţuiască prietenii, să nu-şi subestimeze duşmanii, să nu fie trădător şi ticălos, să nu vâre cuţitul pe la spate. Spune-i să-şi asume responsabilitatea faptelor şi ziselor sale, că nu-i ia nimeni capul. Şi, da, spune-i că minciuna are picioare scurte şi e preferabil să spună, în orice ipostază, adevărul.

Nu uita de Tatăl nostru şi nici de semnul crucii. Când îl pedepseşti pentru ceva, chiar dacă îţi pare rău şi suferi, lasă-l pedepsit, cum ai hotărât, nu-l scuti de pedeapsă, căci creezi precedentul şi l-ai pierdut. Onoarea, respectarea cuvântului dat, bunul simţ, buna cuviinţă… Vorbeşte-i şi despre ele. Învaţă-l să le aibă la loc de cinste în inima lui. Să nu uiţi de mulţumesc, iartă-mă, îmi pare rău.

E necesar să i le pui în… bagaje, pentru viaţă. Multe, multe îmi mai vin a zice şi multe, în fond, mai sunt de zis. Dar, despre altele, fata mea, sunt convinsă că ştii tu mai bine decât mine, ce şi cum să fie. Căci, am vrut doar să fie o scrisoare, nu să devin patetică ori atotştiutoare pe aici şi în faţa ta. Am deplină încredere în tine, fiica mea, că ştii să-ţi creşti, cum se cade, copilul. Mă retrag la cele de zi cu zi, le ştii tu…