Se caută un nou Pământ (VIDEO)

Publicat: 11 nov. 2021, 05:00, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Se caută un nou Pământ (VIDEO)

Un raport care se realizează la fiecare zece ani a fost dat publicităţii de Academia Naţională de Ştiinţe din SUA. Raportul reprezintă, de fapt, un fel de wishlist.

Mai pe larg, relevă o listă de dorinţe, o detaliere a misiunilor cu prioritate ridicată pe care astronomii ar vrea ca NASA să le întreprindă în următorul deceniu. Un astfel de raport a dus, spre exemplu, la orbitarea planetei de către telescopul Hubble, dar şi la dezvoltarea telescopului James Webb (JWST), care va fi lansat la finalul acestui an. 

Cea mai mare dorinţă din actualul raport, însă, este dezvoltarea unui nou telescop spaţial, pe care astronomii să îl folosească pentru a explora planete aflate dincolo de sistemul nostru solar. Primele astfel de planete, cunoscute sub denumirea de exoplanete, au fost descoperite abia în anii ’90. De atunci, însă, astronomii au descoperit mii de astfel de planete, schimbând complet modul în care înţelegem cosmosul. Astfel, acum astronomii caută o planetă care ar putea să susţină viaţa, de fapt un nou Pământ!

 Ar fi nevoie de o lentilă de 6 metri

De altfel, doar pentru că ştim că există mii de exoplanete, nu înseamnă că ştim şi că există viaţă în Univers. Astronomii vor să se folosească de un astfel de telescop pentru a trece de atmosfera acestor planete aflate la sute de mii de kilometri distanţă. 

De altfel, specialiştii au oferit şi indicaţii pentru noul telescop: Ar fi nevoie de o lentilă de 6 metri în diametru pentru a distinge tipurile de lumini din spaţiu. Astfel, am putea găsi „geamănul” planetei noastre, porivit The Verge