Se împlinesc 70 de ani de la moartea regelui George al VI-lea al Regatului Unit

Regele George al VI-lea a murit în somn, la 6 februarie 1952, la reşedinţa de la Sandringham. Anunţul oficial dat la 10.45 GMT, spunea că regele s-a retras în starea sa obişnuită de sănătate, dar a murit în somn şi a fost găsit la 07:30 GMT de către un servitor. Regele avea 56 de ani şi era cunoscut faptul că suferea de o afecţiune pulmonară gravă, notează site-ul http://news.bbc.co.uk/, scrie Agerpres.

Prinţesa moştenitoare Elisabeta, care avea doar 25 de ani, a fost imediat proclamată suverană a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, sub numele de Elisabeta a II-a. Anunţul morţii tatălui său a venit în momentul în care se afla în vizită oficială în Kenya, împreună cu soţul său Philip, duce de Edinburgh. S-a întors imediat în ţară, statutul său fiind recunoscut oficial, la 8 februarie, în cadrul Consiliului de Accedere întrunit la Palatul St. James din Londra. Cu acest prilej, heralzii regali din Anglia şi Scoţia au proclamat în mod public regina, în scurte ceremonii ţinute la Londra, Windsor şi Edinburgh, potrivit site-ului www.wired.com.

La 6 februarie 1952, cabinetul condus de primul-ministru Winston Churchill s-a reunit pentru a se consulta asupra implicaţiilor constituţionale. Şedinţa Camerei Comunelor a fost suspendată în semn de respect. Prim-ministrul şi-a oferit condoleanţe, spunând: „Nu putem în acest moment să facem mai mult decât să consemnăm expresia spontană a durerii”.

Pe măsură ce ştirea morţii regelui s-a răspândit, toate cinematografele şi teatrele s-au închis, iar programele BBC au fost anulate, cu excepţia buletinelor de ştiri. Steagurile din fiecare oraş au fost coborâte în bernă, iar evenimentele sportive au fost anulate. Mulţimea a început să se adune în faţa Palatului Buckingham în cursul după-amiezii, în timp ce diplomaţi din întreaga lume au sosit pentru a a-şi aduce omagiul în cartea de condoleanţe deschisă la reşedinţa regală. În ciuda frigului şi a ploii, mulţimea tăcută şi îndurerată a rămas mult timp după ce s-a întunecat.

În întreaga lume, vestea a fost întâmpinată cu şoc şi durere. În Statele Unite, preşedintele Harry S. Truman, într-o declaraţie oficială de la Casa Albă, a adus un omagiu regelui George al VI-lea: „A împărtăşit până la sfârşitul domniei sale toate greutăţile şi austerităţile pe care zilele dificile le-au impus curajosului popor britanic. În schimb, el a primit de la oamenii din Commonwealth o dragoste şi un devotament care au depăşit relaţia obişnuită a unui rege şi supuşii săi”. Atât Senatul SUA, cât şi Camera Reprezentanţilor au votat pentru amânarea lucrărilor în semn de respect, conform site-ului http://news.bbc.co.uk/.

Albert Frederick Arthur George Saxe-Coburg-Gotha s-a născut la Norfolk, la 14 decembrie 1895, fiind cel de-al doilea fiu al regelui George al V-lea al Marii Britanii (1910-1936) şi al reginei Victoria May, ducesă de York (Mary of Teck) şi al doilea moştenitor în linia de succesiune la tronul britanic, cunoscut fiind până la încoronare drept prinţul Albert, duce de York. Fratele său mai mare, Eduard Albert David, s-a născut la 23 iunie 1894, având titlul de prinţ de Wales şi moştenitor al tronului.

Prinţul Albert a absolvit, în 1909, Academia Maritimă Regală de la Osborne, fiind aproape ultimul din clasa sa. Şi-a continuat studiile la Academia de Marină Militară Regală de la Dartmouth, obţinând aprecierea tuturor pentru progresele făcute. A devenit cadet în Marina Militară Regală. În timpul Primului Război Mondial a servit pe HMS Collingwood, fiind martor al bătăliei de la Iutlanda din mai 1916. În 1919, s-a alăturat Forţelor Aeriene Regale şi a fost certificat ca pilot.

După război, prinţul Albert a studiat istoria, ştiinţe economice şi sociale la Trinity College, Universitatea Cambridge. La 3 iunie 1920, a fost numit duce de York şi a preluat multe dintre îndatoririle publice ale tatălui său, aminteşte site-ul https://www.biography.com/.

Prinţul Albert s-a căsătorit, la 26 aprilie 1923, cu prinţesa Elizabeth Bowles-Lyon, ceremonia având loc la Westminster Abbey. Primul copil, prinţesa Elisabeta Alexandra Mary, s-a născut la 21 aprilie 1926, la Londra. Cea de-a doua fiică, prinţesa Margareta, s-a născut la Castelul Glamis, în Scoţia, la 21 august 1930.

George al VI-lea a devenit rege pe neaşteptate, în decembrie 1936, după abdicarea fratelui său, regele Edward al VIII-lea. Relaţia acestuia cu americanca divorţată Wallis Simpson şi dorinţa celor doi de se căsători au dus la abdicarea sa. El a renunţat la tron atât în privinţa sa, cât şi a eventualilor lui moştenitori. La 11 decembrie 1936, prinţul Albert a fost proclamat rege al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi al altor dominioane şi posesiuni britanice, sub numele de George al VI-lea. A fost ultimul împărat al Indiei până în 1947, când această ţara şi-a proclamat independenţa. Ceremonia de încoronare a avut loc la 12 mai 1937.

Om conştiincios şi dedicat, a muncit din greu pentru a-şi îndeplini cu succes noul rol în care a fost aruncat brusc. Catalogat drept o persoană reţinută (suferea de balbism, un defect de vorbire), regele George al VI-lea a fost susţinut foarte mult în îndatoririle sale de către soţia sa, Elizabeth Bowes-Lyon, arată site-ul https://www.royal.uk/.

Regele fusese un susţinător al prim-ministrului britanic Neville Chamberlain, încă din anii 1930, şi spera că acesta va fi capabil să împiedice un război cu Germania nazistă. În 1938, Chamberlain s-a întâlnit cu liderul german Adolf Hitler şi a semnat Pactul de la Munchen. Partidul de opoziţie a criticat eforturile premierului catalogându-le drept o „politică de linişte”, însă regele George al VI-lea şi-a susţinut primul ministru. După anunţul semnării acordului, regele şi Neville Chamberlain au apărut împreună pe balconul Palatului Buckingham pentru a saluta mulţimea, o tradiţie limitată în mod normal la membrii familiei regale.

Luând în calcul posiblitatea izbucnirii războiului, regele George al VI-lea însoţit de regina Elizabeth au vizitat Statele Unite în iunie 1939, fiind foarte bine primiţi de preşedintele Franklin D. Roosevelt.

În septembrie 1939, Germania a invadat Polonia, încălcând Pactul de la Munchen. Cu acest prilej, regele George a ţinut cu succes unul dintre cele mai importante discursuri din viaţa sa, anunţând cetăţenii Marii Britanii că ţara este în război. Cuplul regal a hotărât să rămână la Londra, la Palatul Buckingham, în ciuda bombardamentelor germane intense. Suveranii au întreprins numeroase vizite de întărire a moralului populaţiei în oraşele bombardate, au vizitat spitale şi i-au încurajat pe militarii răniţi, arată site-urile https://www.royal.uk/ şi https://www.biography.com/.

Regele George al VI-lea a mers în Franţa, în 1939, pentru a inspecta Forţa Expediţionară Britanică, iar în Africa de Nord, în 1943, după victoria de la El Alamein. În 1942, a vizitat trupele din Malta, acordând insulei distincţia Crucea „George” (instituită în 1940), în semn de recunoaştere a eroismului populaţiei care rezistase asediului. În iunie 1944, la 10 zile după Ziua Z, regele a vizitat trupele aflate pe plajele din Normandia, iar mai târziu în acel an, a vizitat trupele din Italia şi Ţările de Jos.

La 8 mai 1945, Ziua Victoriei în Europa, Palatul Buckingham, reşedinţa familiei regale din Londra, a fost punct central al manifestaţiilor de bucurie prilejuite de încheierea războiului în Europa. Regele l-a invitat pe prim-ministrul Winston Churchill să apară alături de el pe balconul Palatului Buckingham, aşa cum făcuse cu Chamberlain.

Regele George al VI-lea a întreprins, în 1947, un turneu important în Africa de Sud, fiind însoţit de regină şi de fiicele lor, prinţesa Elisabeta şi prinţesa Margareta. A fost prima dată când monarhul a întreprins un turneu cu familia sa. În tot acest timp, starea de sănătate a regelui începuse să se deterioreze rapid. Un tur planificat în Australia şi Noua Zeelandă a fost amânat după ce regele a suferit un blocaj arterial în 1949. În această perioadă, prinţesa Elisabeta, moştenitoarea tronului britanic, a început să-şi asume unele dintre îndatoririle ce îi reveneau suveranului.

În septembrie 1951, regele a fost supus unei operaţii la plămâni. A murit în somn, câteva luni mai târziu, la 6 februarie 1952, la Sandringham. A fost depus, la 11 februarie, la Westminster Hall şi a fost înmormântat la Capela Sf. George, de la Windsor, la 15 februarie.